Şi chiar asa a fost. Pentru că simţea nevoia aia prostească să impresioneze pe oricine şi orice, în special după ce primise cadou de la ai săi o superbă maşinuţă cu destui cai putere sub capotă…
Aşa se face că, în după-masa aceea însorită de primăvară îşi luă gagica şi cel mai bun prieten pentru a face liniuţe la ieşirea din oraş. Drumul era proaspăt asfaltat, trafic aproape deloc, astfel că n-a ezitat să apese cu prea multă încredere pedala de acceleraţie.
Fata se băgă adânc în scaunul din dreapta, ţinând strând de centura de siguranţă. El râse, spunându-i că om mai fricos ca ea n-a văzut în viaţa lui. Doar avea permis de câteva luni deja, şi era neînfricat când venea vorba de făcut slalom printre maşini.
Se uită în oglinda retrovizoare doar pentru a surprinde grimasele, la început amuzate, apoi din ce în ce mai serioase, ale amicului său. “Las-o mai moale, că nu te zoreşte nimeni de la spate” îi spuse acesta, dar băiatul nu-l asculta şi continua să apese cu furie pedala, parcă pentru a-i face în ciudă.
“Uite şi la ăsta, parcă merge în reluare. Doar n-o să stau după el toată ziua!”, gândi cu voce tare şi se angajă în depăşire, cu toate că din faţă venea un tir de marfă. Totuşi, nu manifestă nici cea mai mică urmă de ezitare, considerând că maşina lui e mult prea sprintenă şi agilă ca să nu facă faţă provocării.
Înlemni însă când văzu mamutul în faţa lui. N-a mai apucat decât să şuiere un “căcat!” printre dinţi, că tirul întră în el cu toată viteză, târând maşina mai bine de 50 de metri, cu toate că şoferul de tir apăsă cu putere frâna când o văzu apărând de nicăieri…
Din super maşina lui cea nouă nu mai rămăsese decât o grămadă de fiare contorsionate, stropită din plin de sânge, care se prelingea acum pe geamurile făcute zob.
Băiatul se trezi cu o puternică durere de cap. Încercă să îşi mişte braţele dar îi era împosibil. Simţea că parcă îi paralizaze între corpul, pentru că niciun membru nu mai ascultau impulsurile trimise de creier.
Făcu o sforţare şi se uită în dreapta. Prietena lui zăcea nemişcată, cu ochii larg deschizi ce exprimau groaza, în timp ce mâinile ţineau în continuare strânsă centura de siguranţă. Singura diferentă e că ele erau acum sfredelite, carnea amestecându-se grotesc cu sânge şi cioburi de sticlă. Picioarele îi erau retezate de la genunchi de torpedoul care se deschisese mult prea brutal.
Pe bancheta din spate, prietenul lui cel mai bun îl privea piezis. Capul îi era desprins de gât, pictat cu sânge, în vreme ce restul corpului era claustrat între portieră şi scaunul şoferului, desprinse amândouă în urma violentului impact.
Iar el, băiatul cool, îi impresiona acum pe oamenii legi şi medicii de la ambulanţa sosite urgent la locul accidentului, cu o mână înţepenită pe frâna de mână, iar cu cealaltă strânsă ca într-o menghină de o bucată din panoul de bord şi volan. Îl apăsa aşa de tare că nici nu mai putea să urle de durere, deşi îi venea să facă asta din toţi plămânii perforaţii de schimbătorul de viteze.
A mai aruncat o privire la fata care îi fusese dragă, după care închise ochii. Definitiv.
Leapşă morbidă primită de la Clawd, ce merge mai departe la Florin.
