Acasă » Diverse » Să nu uităm să iubim bibelourile

Să nu uităm să iubim bibelourile

N-am mai văzut aşa o colecţie de bibelouri de nu mai ţin minte. De fapt, n-am mai văzut bibelouri de nu mai ţin minte.  Afară de la bună-mea, adică.

Îngeraşii ăia mici din ceramică sau ce-or fi nu se cheamă bibelouri.

Am văzut în Belgrad o bătrânică, pe pietonală (Kneaz Mihailova), ce croşeta macrame. Avea oricum o stivă expuse. Şi bună-mea are macrame-uri; bibelourile nu se ţin corect decât pe macrame-uri. Dar am deviat.

Deci are bună-mea o colecţie impresionantă de bibelouri. Şi Maia (cealaltă bună) avea, dar muuult mai puţin, şi în general le aducea mătuşa, dar asta-i altă poveste; oricum fuseseră mulţi ani de când nu mai primise un bibelou (bibelou, nu bibelou nou, ci bibelou simplu).

În liceu încă nu învăţasem să fac cadouri (şi oricum nu aveam buget – în general, nu doar pentru cadouri), astfel încât, în clasa a IX-a i-am dăruit colegei mele de bancă un bibelou – e drept, dar era căţel, iar eu ştiam că ei îi plac căţeii… dar tot un bibelou rămâne. Nu ştiu cât de mult a apreciat atunci cadoul; dacă stau să mă gândesc mai bine, nici eu nu l-aş fi apreciat (la justa lui valoare), ba chiar mi-ar fi picat faţa.

Odată, demult, când magazinul de metalo-chimice din Dacia era mai spaţios, iar nu ciuntit, ca azi, pe latura din dreapta a clădirii era un magazin DOAR cu bibelouri. Sau era doar radion din magazinul de metalo-chimice? În fine, exista cel puţin un magazin cu bibelouri pe vremea când anul începea cu 199, că am impresia că până la eclipsă dispăruse; magazinul, dar nu şi bibelourile!

Dacă nu mă înşel, cred că de câteva ori m-am şi gândit că atunci când o să fiu mare, îmi voi lua multe bibelouri de acolo, că îmi plăceau cam multe. [Iar cu ocazia asta, îi pot spune şi lui Andrei ce mi-am dorit când eram mică şi urma să îmi îndeplinesc când o să fiu mare. Doar că am deja, cum să spuneam, o stivă de bibelouri la bună-mea, dar magazin de unde să iau altele noi, nu!]

Nu ştiu unde o să le aşez pe toate când s-o termina debandada cu zuvrăvitul, vopsitul etc, dar încă mai am timp să mă gândesc.

Da’ chiar, mai are cineva bibelouri? E cineva interesat de un schimb? Dau cântăreaţă de operă pe ciobănel cu oi, că arată minunat pe lângă nişte pui de găină (se văd mai în spate, în fundal).

20140818_185733_bi1

Un gând despre „Să nu uităm să iubim bibelourile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s