Acasă » Recomandări » Ce să nu faci într-o excursie

Ce să nu faci într-o excursie

Nu ţin minte să fi avut vreo vacanţă sau vreun concediu (aici intră şi week-end-ul prelungit) în care să stau liniştită şi să mă bucur de timpul liber, fără să fi făcut vreo nefăcută. Că mi-am zdrelit gambele cu pedalele unei semicursiere, pentru că nu găseam frâna, că am vândut răsaduri de varză cu mult sub preţul pieţei, provocând o gaură în bugetul lu’ Maia, că în loc să smulg iarba dintre (alte) răsaduri, am smuls exact tinerele mlădiţe de nu mai ştiu ce plantase Maia acolo… în fine, lista e lungă, exemplele anterioare sunt dintr-o suită de vacanţe de vară, dar nu sunt singurele.

Dar în sfârşit, dacă pentru vremea respectivă pot folosi drept scuză „eram mică şi…” (celălalt epitet îl las la alegerea cititorului, nu e greu de ghiciti oricum), cu timpul se presupune că îţi mai vine mintea la cap. Dacă mai vine. Dacă se lasă aşteptată (cu mine vorbesc acum), pentru următorul concediu ţine, dragă Dora, cont de următoarele sfaturi:

1. NU te uita exclusiv după gâze şi flori. Deschide bine ochii atunci când păşeşti, nu doar pentru a evita să cazi prin gropi, dar şi pentru a te asigura că rămâi cu capul pe umeri. La propriu. Nu de alta, dar în excursia din august de la Vadu Crişului (un loc foarte pitoresc, o să vă arăt poze – calitate inferioară, o să vedeţi voi de ce),  nu am văzut indicatorul rutier al Poliţiei, aşa că l-am ras puţin cu creştetul capului. Am constatat atunci că tabla indicatorului e mai tare decât capul meu, pentru că mi l-am cam crestat. Nu vă speriaţi, n-avea oricum ce minte să iasă de-acolo.

2. NU pleca de acasă fără baterii la aparatul de fotografiat. Sau dacă nu le ai acasă, şi-ţi spui că le cumperi de la primul butic, aşa să faci. Ah, primul butic de când ieşi pe uşă, nu primul butic de cum ai intrat în gara de unde iei trenul până la destinaţie. Pentru că acolo au numai ziare, chipsuri şi cola. Şi pentru că n-o să mai ai timp să treci strada, până la alimentară. Şi pentru că nu îţi rămâne timp nici cât să bei tot sfertul de pahar cu cafea de la crâşma din gară (care oricum e proastă). Şi pentru că Lavazza de la terasa din Vadu Crişului n-o vei savura oricum pe de-antregul, fiind prea preocupată să îţi tamponezi capul cu rivanol din cauză că vezi punctul 1. Şi, bineînţeles, pentru a evita o dispută cu însoţitorul, care nu-şi doreşte (şi alte) fire albe…

3. NU pleca de acasă până nu te asiguri că ai cardul de memorie în aparat. Altfel păţeşti ca mine. Am sărit jos din tren, am văzut o stivă frumoasă de lemne, numai bună de pozat, iar când s-o pozez… „insert memory card”. Motiv obiectiv pentru care a trebuit să mă folosesc de camera lui Samsung (Mini 2) pe toată durata excursiei.

4. NU fi morocănos precum un pensionar ce plăteşte factura la ghişeu. Pentru că o să te concentrezi mai mult pe ger şi pe temperaturile sub zero, şi mai puţin pe tot ce-ţi oferă un peisaj montan şi iernatic. Bonus: eşti sursă de stres pentru cei de lângă tine. Bonus dublu: inclusiv pentru tine.

5. NU uita când tre’ să dai ceasul înapoi sau înainte, cu o oră. Rişti să ajungi în Poiană exact când se întunecă, de abia mai vezi la 2 metri în faţă. Şi tu te-ai mai fi plimbat, şi ţi-ai mai fi umplut şi plămânii cu aer curat, dar nu aveai lanternă. Plus că prin pădurile din zonă nu-ţi dă mâna defel să te plimbi noaptea. Nu ştii niciodată peste cine o să dai.

6. NU te enerva pe toţi idioţii care se plimbă pe calea ferată suflând în vuvuzea. Serios, consumi inutil energie. Din momentul în care ai identificat vuvuzeaua, nu mai tresări de fiecare dacă când o auzi. Rişti să nu mai fi atent la şuieratul trenului. Pe lângă alte chestii mult mai nasoale, perspectiva de a te arunca literalmente în lanul de urzici de pe margine nu e deloc plăcută. Pentru mine a fost de ajuns să caut într-o urzică un punct de sprijin, în timp ce urcam o pantă, să-mi dau seama ce tare pişcă.

Ajung 6 nu-uri pentru început. Am să încerc să ţin cont de ele pe viitor.  Până una alta, în limita celor 3.15 MP, luaţi şi admiraţi defileul Crişului. Recomand cu căldură!

3 gânduri despre „Ce să nu faci într-o excursie

  1. Hint: cand n-ai card in camera, cumpara una. Intr-un intreg concediu de folosit camera lu’ Samsung, tre sa fi trecut tu pe langa vreun butic unde sunt si carduri. Sau poate ca te-ai autoflagelat tocmai pt. ca n-aveai card, folosind Mini-ul chiar si cand puteai sa iti iei card :).

  2. Mi s-a intamplat sa plec fara card exact in excursia la Vadu Crisului. Iar lipsa cardului am constatat-o imdiat ce-am coborat din tren. Crede-ma, daca as fi gasit in sat vreun magazin cu „accesorii” IT, n-as fi ezitat. Plus ca era intr-o sambata… :-)

  3. Umorul tau genuin e la fel de rar ca talentul din Biblie. Asa vezi cum o cozerie se transforma intr-o scriitura. Astept sa ma surprinzi in continuare….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s