Prin bunăvoinţa lui Richie, am ajuns şi eu pentru prima oară în viaţa mea la filarmonică. Da, shame on me că lucrul ăsta se întâmplă abia acum, dar să zicem că niciodată nu-i prea târziu.
Am vizionat filmul mut Cel din urmă om, acompaniat de o coloană sonoră live, şi trebuie să recunosc că a fost o experientă frumoasă, în ciuda faptului că subiectul peliculei a fost unul dramatic, care mi-a cam umezit ochii, întrucât făceam aproape involuntar conexiuni cu realitatea şi cu oamenii care mă înconjoară.
Am privit „ultimul om” cu milă şi compasiune, pentru felul în care a ales să îşi trăiască decăderea şi pentru faptul că, odată ce masca de om care impune respect i-a căzut, a devenit dintr-o dată ţinta răutăţiilor tuturor celorlalte personaje, cu câteva mici excepţii: fiica lui, paznicul de noapte şi cel care i-a luat ulterior locul.
M-a întrebat iar dacă nu cumva haina îl face pe om, date fiind reacţiile celor jur. N-am putut să ajung la un răspuns concret pentru că, într-o oarecare măsură, felul în care ne îmbrăcăm spune ceva despre noi, fie că este vorba de hainele de fiecare zi, fie codul vestimentar impus de meseria pe care o alegem. E corect oare?
La Sir George găsiţi o analiză mult mai complexă a filmului. :-)
Random Ramblings 
[…] câteva mici excepţii: fiica lui, paznicul de noapte şi cel care i-a luat ulterior locul.” (Dora) “Frumos film, frumoasa si muzica. Desi initial am avut impresia ca li s-a stricat celor […]