Random Ramblings

=Coctail de obsesii si angoase=

Gânduri răzleţe. Nişte gânduri răzleţe

pe Septembrie 3, 2013

Când simţi că senilitatea te-a prins din urmă ceva mai devreme decât ar fi normal (ca pe mine, de exemplu), ajungi să te bucuri de lucrurile simple din viaţă. Cum ar fi să-ţi aduci aminte azi ce ai făcut ieri. Sau ce gânduri ţi-au mai trecut prin cap (cum mi s-a întâmplat tot mie).

Surprizele au fost cu atât mai plăcute pentru mine, întrucât am reuşit să nu uit ideile care mi-au trecut prin cap săptămâna trecută. Nu toate, deşi oricum erau puţine. Ce-a rămas e cantitate neglijabilă, dar tot e mai bine decât nimic.

Dar să nu deviez prea mult.

Mă gândeam eu, aşadar, săptămâna trecută, la expresia aia care spune că „nu există pădure fără uscături”.De fapt, mi-am imaginat-o. La propriu. Şi am constatat că pădurea-pădure e chiar frumoasă, cu tot cu uscăturile din ea. Adică mai o creangă ruptă aici, mai nişte frunze uscate rătăcite mai încolo… ce mai, în tot verdele ăla, o pată de culoare e binevenită. Mai puţin toamna târziu, când parcă toată pădurea e o uscătură (cu excepţia  pădurii de conifere, veşnic verde; pădurea, adică).

Eh, dar pădurea-i una. În schimb, la lucru-i alta. Altă pădure, mai metaforică, dar unde nu-i deloc plăcut să dai peste uscături. Îmi venea să zic la tot pasul, dar firma s-ar fi dus demult pe apa sâmbetei dacă era aşa.

În orice caz, când dai de uscături, nu prea-ţi vine să chiui de bucurie că uite ce frumos se încadrează în peisaj. Nici măcar de amuzament, dacă stau mai bine să mă gândesc. Că până să râzi, plângi în pumni când vezi ce-a făcut şi ce (mai) poţi repara. Şi cum, mai ales. C-aşa e-n tenis.

Până la urmă, tre’ să fiu de acord. Nu există pădure fără uscături, iar pe unele nu prea ai cum să le ocoleşti.

Aşa, deci ăsta ar fi un gând, pe care mă mir că l-am reţinut într-o proporţie covârşitor de mare exact aşa cum l-am gândit prima oară. Probabil sunt ultimii neuroni care se zbat să rămână în viaţă. În sfârşit.

Un alt gând la care am rumegat eu în aceeaşi zi cu cel de mai sus (a fost o zi prolifică de gândit, ce pot să zic) se referă la toate scenariile şi scenetele ce le compun în minte cu diverse ocazii. Gândul ăsta m-a făcut să pufnesc în gând în râs, pardon, în mijlocul străzii. Singură fiind, să ne-nţelegem. De ce, pentru că unele scenarii îmi par aşa de amuzante încât râd copios (tot pe stradă, şi tot singură fiind, cum altcumva?). Partea proastă e că dacă le povestesc cuiva, nu doar că nu par deloc amuzante, dar îşi pierd până şi sensul. Ca atunci când „trebuia să fii acolo să-nţelegi”. Evident că asta e mai greu de realizat. Abia reuşesc eu să intru în mintea mea să mai fac ordine, cu atât mai puţin alţii.

Iar la final, până nu uit bineînţeles (să nu uităm totuşi pentru ce-am început acest articol – să-mi conserv gândurile pentru posteritate, voi ce credeaţi?), o snoavă compusă de prietenul meu duminică după-masă, inspirată de o domnişoară care ocazional ne face zile fripte. Sau ore fripte, încă nu-s lămurită în acest aspect.

„Cum de n-a ajuns Nuţa până la ora asta, dacă i s-a întâmplat ceva? Dacă atunci când a ieşit după apă, la fântâna din pădure (pentru că aşa-i la ea la sat), s-a întâlnit cu lupul? Iar când a dat cu ochii de lup, s-a întors acasă în fugă, trântind uşa după ea. Doar că a trântit uşa mai tare decât de obicei, astfel că uşa a căzut peste ea. Iar lupul a prins-o şi a mâncat-o. După care lupul a ajuns la Spitalul Judeţean, cu toxiinfecţie alimentară.”

Şi-am încălecat pe un dinte, şi v-am spus ce mi-am mai adus aminte.

ps: am o dilemă; trei sferturi din personajele din desene animate o iau la fugă cu braţele întinse în faţă. de ce, având în vedere că e foarte incomod şi nici nu prinzi cine ştie ce viteză? pe bune, am încercat eu odată!

Anunțuri

4 responses to “Gânduri răzleţe. Nişte gânduri răzleţe

  1. exaltata spune:

    cred ca-i ideea aia de fug la mamaaaaaaa!!! :D

  2. sunt convinsă că scooby doo şi shaggy numai la mama nu fugeau :))))))))))

  3. anunt spune:

    Si eu fug tot la mama :)))

  4. Scooby Doo a fost catelul meu preferat :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: