Acasă » Obsesii, angoase » Şi dintr-odată a fost joi

Şi dintr-odată a fost joi

Acest draft există de marţi. Iniţial se şi numea „şi dintr-odată a fost marţi”. N-am apucat să scriu însă nici măcar un rând, că deja se făcuse miercuri. Dar miercuri doar am deschis draftul şi l-am închis la loc. Joi am crezut că dau lovitura; de-asta am schimbat şi titlul. De-atunci au trecut, pe rând, vineri, sâmbătă şi duminică.

Azi l-am ţinut deschis toată ziua, poate-poate, se întâmplă vreo minunte. Ei bine, uite că deja e 8 seara (9 chiar!). Cu puţin noroc, se făcea marţi şi poate modificam iar titlul. Am hotărât însă acum să pun piciorul în prag. Cât pe ce să mă înfig într-un cui ieşit de nicăieri.

De fapt, voiam să mă minunez cu voce tare ce repede trece timpul. Pentru mine. De când cu programul ăsta nou de 8 ore. Pentru cine nu ştie, mai bine de doi ani am lucrat pe program de 6 ore. A fost minunat, îi voi simţi lipsa. Trecerea pe 6 ore am privit-o atunci  drept mană cerească. Mai mult timp pentru a-mi pune în aplicare planurile de dominat lumea. Ce-i drept, mi-am dat seama repede că mai departe de farfuriile din chiuvetă şi de scamele de pe covor n-o să ajung cu dominaţia. (uneori e bine să te mulţumeşti şi cu mai puţin)

În sfârşit.

Am constatat că timpul trece aşa de repede, că dintr-o dată se face seară. Şi nu e doar din cauză că ziua descreşte. Ba chiar, am ajuns azi la concluzia că uneori ai aşa de mult timp, încât ţi se prelinge printre degete, iar uneori ai aşa de puţin timp, încât ţi se scurge printre degete. Nici într-un caz însă, nici în celălalt, nu simţi că s-a prins ceva de degetele tale.

Bineînţeles, acum că am timp lipsă la inventar, regret tot timpul ăla pe care l-am avut şi l-am pierdut din vremea în care aveam ce pierde. Acum, că timpul liber s-a micşorat drastic (în speţă cu vreo 3 ore), mă întreb cum rezistă cei care ani întregi lucrează minim 8 ore pe zi (la birou, mă refer). Cum îşi drămuiesc timpul, dacă şi ce apucă să facă, dacă gătesc zilnic, dacă au timp să se uite la vreun film sau să se plimbe prin parc, când mai dorm… ştiind că a doua zi la ora 7 tre’ să fie-n picioare. De luni până vineri.

Nu ştiu cum a trecut week-end-ul. Adică ştiu cum a trecut, dar parcă nu mi-a ajuns. Şi doar au fost două zile mari şi late! Şi acum trece şi luni. Iar de mâine încolo încep să simt week-end-ul următor.

Ah, şi paradoxal… deşi timpul se scurge parcă mai repede pentru mine de când lucrez full-time, când număr zilele până la o viitoare excursie, am impresia că numai în ciudă timpul trece mai încet. Cum vine asta?

3 gânduri despre „Şi dintr-odată a fost joi

  1. Relativitatea… Nu, nu mă refer la timp ci la viaţa omului, la preţul din ce în ce mai scăzut cu care se vinde.

    Cu toate astea, au fost vremuri cînd omul lucra zi-lumină, pe cîmp, în uzină sau aiurea şi totuşi dincolo de lipsuri, noţiunea de fericire nu-i era străină. Nu-i ciudat cum din ce avem mai multe, din aia parcă tot ne lipseşte ceva? Acel ceva are legătură cu împlinirea, dar e mult mai complex şi greu de definit.

    Nu, nu eşti singura care gîndeşte şi simte aşa cum ai spus în articol; mai mereu mă minunez cum ieri a fost luni şi azi deja e sîmbătă… iar dacă trag linie să adun, îmi rămîn în palmă doar fire de nisip răzleţe…

  2. Vestea rea este ca timpul e scurt, pentru toate obiectivele si visurile unei vieti de om implinite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s