Acasă » Obsesii, angoase » You’re so smart, smartphone!

You’re so smart, smartphone!

Iată, se împlinesc imediat 13 ani de când am văzut pentru prima oară un telefon mobil. În viaţa reală, nu în Dosarele X. Îl chema Alcatel One Touch Easy şi îi aparţinea lu’ mama. În toamna aceluiaşi an, am avut ocazia să văd îndeaproape un al doilea telefon mobil, pe care îl chema tot Alcatel OT Easy, dar care aparţinea unei colege de cămin.

O ţin minte şi acum pe colega, cocoţată în vârful patului, pieptănându-şi părul proaspăt spălat, şi butonând în acelaşi timp la telefon. Îmi sclipeau ochii de fiecare dată când mă suna mama pe telefonul colegei, şi nu mai trebuia să cobor la secretariat, să vorbesc de la un telefon cât o cutie de mare, care făcea de toate. Adică de acolo se trimiteau şi faxuri, am aflat mai târziu. Şi mai ţin minte cum aceeaşi colegă m-a atenţionat să nu mai vorbesc la telefon în timp ce acesta se încarcă, pentru că explodează. Sincer, m-a cam speriat în primă fază, dar când am văzut că nu explodează nimic, mi-am văzut în continuare de schimbul de informaţii cu mama.

Recunosc, m-am tot întrebat cum pot oamenii să vorbească la două telefoane care nu sunt legate între ele prin niscai fire. Mi se părea posibil doar în filme, pentru că acolo se face uz de imaginaţie. Insă în ceea ce priveşte aceeaşi viaţă reală, sens avea doar vorbitul de la telefonul cu disc de la Romtelecom (de la Electromureş, de fapt, mi s-a şoptit în cască), din fundul căruia pleca un fir Dumnezeu şi instalatorii săi ştiu unde. Într-un aparat mai mare şi mai complicat, de unde plecau mai departe alte fire, am presupus mai târziu. Nu că aş fi înţeles mare lucru din mecanism, dar faptul că vedeam pe unde pleacă cuvintele mele prin receptor, şi că puteam inclusiv atinge cablul ăla (fără să mă curentez), mă convinseseră sută la sută.

În plus, prin acelaşi telefon cu disc vorbisem cu Maia (care tot timpul vorbea mai tare, să fie sigură că o auzim, fiind aşa distanţă mare între noi). E drept, pentru asta Maia trebuia să meargă la vecini. Care vecini nu puteau suna la noi decât prin centrală si cu taxă inversă. Iar noi îi puteam suna doar prin centrală, pentru că aveau un număr din cale-afară de dubios. 157A, dacă-mi aduc bine aminte. Irelevant că avea prefix de Olt, pentru că nu eu n-am găsit pe disc litera A. Bine, prima oară m-am gândit că poate tre’ să rotesc discul de mai multe ori. N-am sunat în Zimbabwe, ci doar la un număr nealocat. Din fericire.

Dar să nu divagăm…

Pentru că în vara următorului an, aveam să văd un alt telefon din seria mobil, şi anume un Bosch. Dar nu mai reţin de care era, ci doar că arăta precum o cărămidă cu antenă. Ca o staţie de emisie-recepţie, cum foloseau nenii de la gară, când dirijau trenurile.

Mai apoi a avut şi soră-mea, un Motorola T180. Cu abonament Connex Cent 500, datorită căruia am ajutat-o în primele  două săptămâni să câştige o factură de aproape 2 milioane de lei vechi. Nu ştiam eu pe atunci de cartele prepay.

Pe alea le-am descoperit câţiva ani mai târziu, odată cu primul meu telefon mobil, Motorola T190. Care mobil avea nişte taste imposibil de mici, că mă mir şi acum cum naiba scriam mesaje cu ele. Ah, da, foarte încântată am fost că puteam suna, dar mai ales trimite mesaje din deplasare! Iar asta fără intervenţia divină a vreunui creion şi a unei foi de hârtie.

Bine, nu spun că prima oară mi-a fost teamă să-l iau cu mine la şcoală (eram în clasa a XI-a). Dar nu din cauză că mi-l puteau confisca profesorii, ci pentru că-l puteam pierde. Dar până la urmă mi-am învins teama, că doar de-aia-i telefon mobil, să-l iei cu tine peste tot… iar nu să-l ţii în dulap o săptămână, cum îmi povestea un client.

Iar în 5 noiembrie 2006 am cunoscut prima şi cea mai mare dragoste mobilă, în carcasa lui Nokia 1110i. Mai bine de 5 ani am fost nedespărţiţi, până am decis să-l donez mamei (Alcatelul decedase între timp). Mai trăieşte şi astăzi, iar ocazional îi dă mamei palpitaţii, când îi spune din buzunarul şorţului că e ora 15 şi 4 minute. Cu de la sine putere, şi prin apăsarea involuntară a steluţei.

Cât priveşte internetul pe mobil, mare minune!, l-am descoperit abia când mi-a încăput pe mâini drăgălaşul Samsung ZV40. A nu se înţelege de aici că nu aflasem de existenţa internetului pe mobil. Coborâsem, totuşi, de ceva vreme din copac. Doar că abia atunci am avut ocazia să mă şi joc cu internetul via celular. Şi tare grozav a fost! Eram aşa mândră când vedeam că-mi apare vreun tweet via mobile, de parcă aş fi câştigat la 500 metri fluture.

Dar în sfârşit. Samsungul respectiv, pe cât mi-a fost de drag, pe atât l-am plâns (cât s-a putut, desigur, pentru că râdeam în hohote) când şi-a dat sfârşitul pe din două. Literalmente. Şi acum scuzată-mi fie comparaţia morbidă, însă era ca o găină decapitată, care încă mai umbla năucă. Şi telefonul a sunat, dar n-a mai auzit nimic.

Acum am un telefon mai deştept ca toate de până acum la un loc. Iar uneori îl bănuiesc a fi mai deştept decât mine, dar asta-i altă poveste. Are o mulţime de taste, şi un carneţel încorporat, în care notez tot felul de prostioare. Şi nu, nu e curierul de mesaje expediate.

Şi că tot veni vorba de telefoane deştepte (că de fapt aici voiam să ajung, după această introducere kilometrică). Tot timpul, şi aproape fără excepţie, mă întreb ce-l îndeamnă pe unul şi pe altul să-şi ia un smartphone. Pentru că unii încă se mai împiedică în slide-ul şi tastele unui Nokia 2220, însă ei vor Galaxy S3. Cu deja clasicele „taste pe geam”. Ştiu că par răutăcioasă, ţinând cont că omul poate învăţa – dacă vrea, bineînţeles, dar unele telefoane deştepte n-ar trebui să încapă pe mâna unor indivizi mai puţin deştepţi ca ele, decât pentru probe de anduranţă.

Probabil e redundant să reiau tema, însă funcţia de bază a telefonului, aşa cum l-au gândit şi Graham Bell şi Innocenzo Manzetti, e să transmită vocea umană la o distanţă mai departe de uşa de la intrare. Adică să vorbeşti. Pe care mulţi au început s-o ignore, mai ales de când telefoanele au început să ne dea trezirea cu tot cu cafeaua de dimineaţă (glumesc!).

Recunosc însă, îmi place la nebunie să mă joc cu aplicaţia meteo de pe smartphone-ul omului, care-mi arată câte grade cu minus sunt la Magadan şi Irkutsk, în vreme ce la noi sunt +15°C. De altfel, sunt ferm convinsă că fiecare utilizator de smartphone are câte o aplicaţie preferată. Şi mă întreb care-o fi aceea…


photo

5 gânduri despre „You’re so smart, smartphone!

  1. Observ cu tristeţe transferul continuu de inteligenţă de la om la maşinărie. În decurs de douăzeci de ani, s-a trecut de la smart people using dumb phones la dumb people using smartphones. E uimitor un asemenea „progres” al umanităţii, nu crezi…?

  2. @Drugwash: zici tu ceva acolo. şi tare mi-e teamă că sunt de acord cu tine, mai ales la partea cu dumb people.
    @Cezar: cred că am combinat două probe, de-a ieşit 500 metri fluture. m-am gândit şi eu că-i cam prea mult. mersi de info :D [apropo, există vreo probă de 500 metri sau iar am dat-o în bară? :)))) ]

  3. Eşti mare! Lasă blogu şi apucă-te de cartea vieţii tale (poţi să-i spui şi ”Memoriile necunoscute ale unei Dore…şi/sau al unui dor…”) ;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s