Acasă » Obsesii, angoase » Trei, Doamne, şi toate trei. Apocalipse.

Trei, Doamne, şi toate trei. Apocalipse.

Sfârşitul anului trecut nu a adus cu sine şi sfârşitul lumii, ci doar un film mult aşteptat de mine (deşi a trebuit să mă mulţumesc doar cu prima parte din The Hobbit), precum şi o mână de vise cu tematică mai mult sau mai puţin apocaliptică.

Mi-am adus aminte recent de ele, cu ocazia unui vis cataclismic. Vorba vine mi-am adus aminte de ele, că n-aş putea uita aşa frumuseţi de vise pentru nimic în lume.

Am vrut să vi le povestesc încă de luna trecută, însă subsemnata a fost puţin mai ocupată, visând şi alte vise, nu neapărat la fel de sinistre, însă pe aproape. Şi nu, n-am dormit toată luna lui Undrea, ba dimpotrivă. Dar în sfârşit…

Primo

Mă trezesc brusc şi mă ridic în capul oaselor. Mă năpădeşte o senzaţie că ceva nu-i în regulă, dar ce? Afară încă se îngână ziua cu noaptea, sau cel puţin aşa pare. Mă apropii de geam, iar senzaţia de ceva nu-i în regulă prinde contur. Blocurile de la câteva străzi distanţă încep să se prăbuşească. Privesc împietrită, ca la un film de groază, cum acoperişul şi etajele superioare se desprind, cărămidă cu cărămidă, apoi se pornesc în cascadă, înghiţind şi etajele inferioare.

Mi-e teamă. Oare ce se întâmplă? Şi ce fel de cutremur e ăsta în care pământul nu se clatină? Candelabrul e în continuare nemişcat, suspendat de tavan, iar varul de pe pereţi n-a luat-o la vale nici măcar un milimetru.

Nu, pământul nu se clatină, şi totuşi, uite, până şi clădirea de vizavi se dezintegrează începând cu ultimul etaj. Spre cer se ridică un nor mare de praf! Cât mai durează până voi aluneca şi eu sub dărâmături?

Aproape involuntar, gândurile îmi aleargă la bunica. O sun, dar la capătul firului se aude o voce de bărbat. În disperarea mea, încep să strig „nuuuuu, nu se poate!!”. Gâtul mi se îneacă de plâns. Vocea de bărbat însă mă linişteşte; îmi spune că bunica e bine, n-a păţit nimic, iar cât de curând o voi vedea. O sun şi pe mama, aflată însă la câteva sute de kilometri distanţă. Nu, la ea nu s-a dărâmat nimic. Însă persistă acelaşi cer întunecat, ca într-o noapte acoperită cu nori cenuşii.

Nu ştiu de unde am praf de dărâmături pe mine, dar încerc să mă scutur şi să pun alte haine pe mine. Dar nu prea am succes, fiecare piesă de îmbrăcăminte îmi alunecă din mâini.

Şi când credeam că totul s-a terminat, mai ridic o dată ochii spre cer – un soare aproape stins în stânga, deasupra grădiniţei, şi încă un soare palid, alb, în dreapta. Dar dacă ăsta nu e sfârşitul… atunci ce e?

Secondo

Telefonul mă trezeşte brusc din somn la ora 4. Ţârâitul e prelung şi insistent, prevestind o dimineaţă timpurie. Juma’ de oră mai târziu ies pe uşă, în căutarea unei fetiţe de nici 6 ani, răpită de propriul ei tată. Când am auzit prima oară detaliile cazului, am crezut că încă dorm. Cum să-ţi răpeşti propria fiică? Dar asta urma eu să investighez şi n-aveam timp de pierdut.

Era cu puţin înainte de prânz când am ajuns la birou şi am început să pun cap la cap, ca într-un puzzle, toate informaţiile culese din declaraţii şi descrieri. Însă unele lucruri nu se legau, şi aveam impresia că cel mai important element îmi scapă printre degete.

Ies pe balconul îngust pentru o gură de aer. Bulevardul forfoteşte de lume. Ceva mai în spate, o căsuţă de lemn, cu un singur etaj, îmi atrage atenţia. Aspectul ei rustic, cu portic, pare atipic pentru zona în care se află. Şi totuşi, poate tocmai datorită antitezei de stiluri, îmi pare şi mai drăguţă. Mă gândesc cât de plăcut poate fi să locuieşti într-o astfel de căsuţă, tocmai în inima oraşului.

Însă nu apuc să-mi duc gândul până la capăt, pentru că din cer coboară o vâlvătaie, iar acea căsuţă se transformă pe loc într-un munte de flăcări. Consternată, mă gândesc cu groază că înăuntru s-ar putea afla oameni, şi îmi caut telefonul să sun la pompieri. Dar nici bine nu formez numărul de urgenţă, că se petrece altă scenă desprinsă din filmele sf. Căsuţa în flăcări coboară domol în pământ până dispare, iar înapoi urcă aceeaşi căsuţă, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mă frec la ochi, având impresia că am halucinaţii. Bulevardul e în continuare aglomerat, însă nimeni nu pare să fi observat nimic. Oamenii mişună grăbiţi, preocupaţi de propriile lor griji.

Rămân cu telefonul în mână, când privirea îmi este atrasă de o altă imagine halucinantă. O statuie din părculeţul ce delimitează într-o parte bulevardul sare în aer. Aşa, din senin. Praful urcă spre cer, în timp ce bucăţi de piatră se prăvălesc ici-colo. Nu pare a se fi soldat cu victime, însă nici de această dată nu se opreşte nimeni. Lumea îşi vede de drum, cel mult încetinind pasul pentru a privi ca la un teatru al absurdului. Parcă nu-s oameni, ci roboţei cu mintea blocată.

Ceva se întâmplă!

Terzo

– Băi, Giu, urcă repede în taxi, că altfel nu mai ajungem întrege acasă! am urlat la colega mea, în timp ce o împingeam în maşină.

Partea bună e până la urmă a intrat în maşină, iar maşina a plecat. Partea proastă e că eu n-am mai apucat, fiind prinsă în îmbulzeala de pe stradă. Era aproape 10 seara, într-un cartier de la periferia oraşului. Iar străzile nu erau nici măcar în timpul zilei foarte sigure, dar mai noaptea. Aşa că nu mi-a rămas altceva de făcut decât să mă sustrag mulţimii şi să mă ascund. Am reuşit să mă depărtez, însă fiecare pas îl făceam cu răsuflarea tăiată şi cu urechile ciulite la cel mai mic zgomot. Noaptea mi-am petrecut-o strecurându-mă pe alei lăturalnice, astfel că abia spre dimineaţă am ajuns acasă.

Mama era în bucătărie, iar soarele se înălţa mândru pe cer, ca un glob de foc. Mi-a aruncat o privire mirată, dar n-a zis nimic. În hol m-am lovit de tata, care se pregătea să plece la lucru. Mai puţin scump la vorbă ca mama, a rostit un „neaţa!”, apoi a ieşit pe uşă.

N-aveam alte gânduri decât să fac un duş rapid, să mănânc şi să mă arunc în pat, să dorm. Aşa că după o raită pe la baie, m-am întors în bucătărie, unde mama terminase de pregătit omleta şi o salată. Îmi părea puţin neliniştită, dar m-a asigurat că toate-s bune. Nu prea mi-a venit a crede, mai ales că soarele devenise dintr-o dată foarte dogorâtor. Şi foarte mare, ca şi când ar fi răsărit de după blocul de vizavi, stând ca o enormă decoraţie de Crăciun în vârful bradului. Doar că nu era acolo niciun brad, doar un plop plăpând, şi nu era nici Crăciun. Era primăvară.

Iar în timp ce făceam în gând aceste comparaţii, m-am trezit că-i spun mamei:

– Să ştii că nu-i bine!

Şi imediat am observat cum mâna îmi ia foc şi arde precum o foaie de hârtie, iar flacăra urcă pe braţ în sus, iar în curând mă transform toată într-o foiţă de cenuşă. Ultimul gând a fost că „asta a fost tot”. Sau trebuia să fie, pentru că două minute mai târziu eram înapoi întreagă, dar cu mâna începând să sfârâie încet a ars.

– Oare de câte ori o să ard?

Ah, visul ăla cataclismic de care vă ziceam la început era despre o zonă aflată de cealaltă parte a globului, în care oricine intra, se dezintegra uşurel în grăunţe de nisip. O persoană din faţa mea făcuse greşeala să-şi vâre o palmă dincolo de linia delimitativă, şi cu fiecare centimetru înaintat, începând cu degetele, palma s-a prelins în jos în formă de nisip, ca varul pe perete.

Şi acum întrebare.

photo

6 gânduri despre „Trei, Doamne, şi toate trei. Apocalipse.

  1. Primul a fost pus în practică demult, celebrul 9/11.
    Al doilea se întîmplă zilnic, de multă vreme: clădiri istorice dispar, kitch-uri apar în locul lor ca ciupercile după ploaie, iar simboluri odată respectate, acum sînt distruse fără umbră de regret, ba chiar cu nedisimulată satisfacţie.

    Aşa că mai rămîne al treilea, unde – din fericire – eşti o Pasăre Phoenix, dar arderea tot doare, indiferent de renaştere…

    La mulţi ani! Fie ca niciunul dintre ele să nu ni se (mai) adeverească nouă, românilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s