Acasă » Obsesii, angoase » Dora a avut un vis

Dora a avut un vis

Bine, am avut eu mai multe (inclusiv azi-noapte unul şi azi-dimineaţă încă două), dar nu vreau să vă povestesc acum decât despre unul, cel de vineri.

Unul în care se făcea că eram la lucru, într-o zi pe înserat, cu un cer albastru în degrade şi soarele portocaliu apunând în depărtare. Şi cum stăteam eu concentrată şi cu nasul în calculator, mă trezesc (nu, nu din vis) că o colegă îmi aruncă în treacăt „aruncă un ochi pe geam, să vezi ce ninge”. Ceea ce am şi făcut. Şi într-adevăr, afară ningea cu fulgi mari şi pufoşi, ca-n poveştile de demult. Nu m-am mirat deloc că ninge, chit că abia era jumatea lui noiembrie. Că doar la munte sigur a nins deja. Că acolo ninge tot timpul mai cu noaptea-n cap, anume parcă să-mi facă mie în ciudă. În sfârşit ninge şi aici, am gândit eu mulţumită, şi cu un zâmbet care creştea cu fiecare fulg aşternut pe pervazul invizibil al geamului. Abia aşteptam să termin de lucrat, să pot să ies sub noianul ăla de zăpadă căzătoare.

N-am mai terminat niciun lucru, că m-am trezit. La realitate de data asta. Şi eram aşa bine-dispusă, şi aveam aşa un zâmbet tâmp pe faţă… şi până la urmă m-am convins să deschid şi ochii şi să termin cu rătăcitul prin vis. Realitatea de dincolo de draperie era însă aşa de albă, încât am crezut că a nins. Că vorba aia, ce dacă nu-i nici jumatea lui noiembrie, la munte sigur a nins, de ce n-ar fi nins şi aici?

Într-un final, m-am despărţit de plapuma călduroasă şi molcuţă, şi m-am târât spre fereastră să admir zăpada proaspăt cernută. Moment în care a avut loc cea mai cruntă trezire la realitate. Nu era nici urmă de fulg, dar mai troiene de zăpadă. Era doar ceaţă, oriunde întorceai capul. O ceaţă albă şi densă, de nu vedeam bine nici blocul de vizavi. M-am uitat în gol (mă rog, mă uitam la ceaţă, dar tot aia era) câteva minute. Toată buna mea dispoziţie s-a risipit brusc (ceaţa, însă, nu, a mai rămas acolo vreo două ore).

În caz că se întreabă cineva ce mi-a venit cu zăpada, când mai e aproape o lună până începe iarna calendaristică, ei bine, n-am un răspuns obiectiv, doar subiectiv.

Mie îmi place tare mult zăpada. Nu doar că nu concep sărbători de iarnă fără zăpadă (Crăciunul mai ales), dar nu concep nici iarnă fără zăpadă. De-aia-i iarnă, să ningă. La fel cum de-aiai-i toamnă, să plouă, să bată vântul şi să cadă frunzele. Vara e toropeală, iar uneori vine cu ploi calde. Primăvara nu prea sunt ploi calde, sunt doar ploi. Dar totul e verde, şi soarele te încălzeşte molcom după gerul aspru al iernii (ger uscat le urez ălora de vor iarnă fără zăpadă). Mie îmi plac toate patru anotimpurile, aşa cum sunt ele.

Gurile rele spun că în curând rămânem în două anotimpuri, iarna şi vara. Insă o iarnă ploioasă şi o vară foarte călduroasă. Apoi, cu vara super-călduroasă am început să mă obişnuiesc, dar cu iarna fără zăpadă?

Da, sunt mulţi (enorm de mulţi chiar, ţinând cont că într-o zi la fumoar, făcând conversaţie cu ceilalţi prezenţi, mi-am exprimat entuziasmul legat de zăpadă şi cât de nerăbdătoare sunt să ningă, moment în care toţi s-au uitat urât la mine – da, ştiu, cam lungă paranteza) cei care strâmbă din nas numai când aud termenul de zăpadă, dar mai să o şi simtă sub şoşoni? Sau mai rău, sub roţile de la maşină. Pentru că, nu-i aşa?, e mai mişto să mergi cu maşina decât să mergi prin zăpadă…

Prin urmare, vă rog eu frumos, acordaţi-mi privilegiul de a mă bucura de succesiunea celor patru anotimpuri, atât cât or mai fi şi aşa cum vor veni.

Mulţumesc!

––-
pseudo alter ego spune:

Sunt confuza. Traiesc intr-o lume paralela. Ma scufund in vise si ies din ele doar sa iau o gura de aer. De realitate. De aer rece. Visele mele strabat lumi interzise mie ca muritoare de rand. De la dragoni cu coada rosie si flacari mov pana la o ninsoare bizara in toamna timpurie. Cand inspir realitatea rece, caut paralele cu ceea ce am visat. La munte a nins deja! De ce nu ar ninge si in Timisoara gri si prafuita in jeg si jale ?
Am visat fructe exotice si nisip fin de plaja. Astea exista in Cuba! Dar eu sunt aici. Dar nu stiu de ce sunt. Imi dau seama ca exist. Asta imi spune oglinda, durerea si alarma de dimineata. Alarma care curma a doua mea lume. Inexistenta! Lumea mea paralela.
Sunt oare aici ca sa imi conturez propria viata? Sunt o piesa de sah pe tabla celor ce ma vor? La chiuveta sau seara in pat? Sau si ei sunt o piesa? Aici nu e vorba de Dumnezeu sau existentialul suprem. E vorba doar de dreptul meu nevinovat. Sa visez ca ninge. Cer acest privilegiu chiar daca e iulie. Iar de nu mi-l da nimeni, e suficient sa tin ochii inchisi. Apoi totul va fi bine. Chiar daca e ceata, chiar daca e gri.

2 gânduri despre „Dora a avut un vis

  1. dar e atat de simplu: faci rost de un om cu masina, dai o fuga pana la muntele unde probabil a nins deja, faci o balaceala cu zapada si gata! ti-ai potolit putin foamea :)
    daca n-ar fi atat de rece zapada asta si nu s-ar murdari atat de rapid, cred ca mi-ar placea si mie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s