Acasă » Diverse » Cum eram când eram mică?

Cum eram când eram mică?

Eram mică, evident. În rest, eram ca orice alt om când era mic. Alergam toată ziua în jurul blocului, şi nu urcam în casă până nu mă striga mama de cel puţin trei ori, cu menţiunea că a treia oară ameninţa să vină personal după mine. Aşa că urcam.

Am fost un copil relativ cuminte, însă cu exces de energie. Exces de care avea grijă Maia trei luni pe an, când mergeam la ea în vacanţă. Exces care se transforma în măturat curtea, dat de mâncare la pui, jumulit iarba (era să scriu iarna), mers la treierat, cărat lădiţe cu roşii, strâns paie, aruncat snopi de iarbă-n pod (cred că am ceva cu iarna, că iar era să scriu iarnă-n loc de iarbă), şi alte asemenea activităţi plăcute de la care soră-mea nu înţeleg de ce se eschiva să participe.

Ţinând cont că cele 3 luni pe an de la Maia aveau loc vara, iarna excesul ăla de energie se transforma în dat cu sania, făcut oameni de zăpadă sau dat pe gheaţă, în funcţie de stratul de zăpadă de-afară.

În lipsa acestui strat, precum şi în celelalte două anotimpuri, mai ploioase de felul lor, excesul de energie dispărea ca prin farmec în cea mai mare parte a timpului, (eu) fiind prea preocupată să ascult la infinit aceeaşi mână de discuri cu Toma Caragiu sau Amza Pellea sau Stela Popescu, respectiv cu următoarele piese de teatru radiofonic pe care le învăţasem pe de rost: Evantaiul, Slugă la doi stăpâni, Burghezul gentilom, Titanic Vals, Cei trei muşchetari, O scrisoare pierdută (şi-or mai fi fost şi altele, probabil, dar nu mi le amintesc acum).

A nu se înţelege de aici că eram foarte bună prietenă cu activităţile culturale. Cu cărţile, de exemplu, nu m-am iubit de cum am descoperit alfabetul, cu excepţia celor de jucat macao, chems şi război. Cum nu-mi plăceau pe atunci să scriu compuneri, nu aveam prea mare tragere de inimă nici când venea vorba să le citesc pe-ale altora. Cu excepţia Caprei cu trei iezi, a Scufiţei Roşii şi a niscai basme de Petre Ispirescu, titluri care intrau mai degrabă în categoria de lecturi obligatorii şcolare, n-am citit prea mult în copilărie.

Aşa se face că, din ce ţin minte, de bună voie şi nesilită de nimeni, am pus mâna doar pe Alice în Ţara Minunilor, Peripeţiile lui Haplea şi Chinuieşte-i pe copii, primele două pe la final de ciclu primar, iar a treia prin clasa a VI-a, la ore total nepotrivite din noapte, lucru care a şi avut, de altfel, ca rezultat generarea unor coşmaruri mie, şi stres inutil pe capul soră-mii, pe care o pistonam cu întrebări de genul “în Timişoara există caverne?”.

Şi pentru că încă din fragedă pruncie am avut o prietenă foarte bună (pe care am şi visat-o azi-noapte, într-o ipostază excesiv de arsă de soare, dar cu buze foarte mişto), restul timpului, destul de vast şi curpinzător, mi-l petreceam cu ea. Cum? Discutând intens pe teme filozofice cum ar fi păpuşile, abţibildurile, ce facem când vom fi mari, ce face vecina de la 3, cum să scriem versurile primei melodii a viitoarei noastre formaţii şi ce coregrafie va avea, când mergem la bunica în vizită, şi alte asemenea.

Aşadar, cum spuneam şi la început, am fost un copil cuminte. Iar excesul ăla de energie menţionat, de asemenea, la început, nu mi-a cauzat niciodată probleme, nici măcar atunci când era s-o dărâm pe profesoara de matematică în iureşul meu de pe coridor, sau atunci când am spart un geam, sub impulsul aplicat direct din spate de altă colegă cu un la fel de mare exces energetic.

Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus o parte din copilăria mea. Pam pam!

Un gând despre „Cum eram când eram mică?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s