Acasă » The net » 11 lucruri despre mine şi alte mărunţişuri

11 lucruri despre mine şi alte mărunţişuri

Dragoş mă invită să iau parte la o leapşă ca pe vremuri, lucru care îmi aduce aminte, pe undeva, de oracolele pe care le completam cu pasiune în şcoala generală. Şi acum mai păstrez unul, iar ocazional mai arunc un ochi prin el, să văd „pe cine iubeam” la vremea aia.

Dar revenind la leapşa lui Dragoş, vreau să-i transmit pe această cale faptul că îmi va face o deosebită plăcere să vorbesc despre mine, însă n-o voi transmite mai departe, fiecare fiind liber s-o preia în măsura în care doreşte.

Încep cu cele 11 lucruri despre mine…

1. pe dulap nu am lipite postere, ci afişe de la diverse evenimente
2. îmi place să mut mobila prin cameră
3. chiar nu mai ştiu de câte ori am văzut Lord of the Rings
4. colecţionez registre şi tot felul de carneţele, să le pot umple apoi cu prostii
5. sunt obsedată să scriu frumos, chiar dacă nu-mi reuşeşte tot timpul
6. în fiecare zi mă trezesc faţă-n faţă cu cel puţin o dilemă (morală)
7. am o cravată din 1959
8. îmi place uneori să-mi beau cafeaua singură
9. am o cutie plină cu jucării Kinder
10. încă dorm cu un urs de pluş
11. ador să împachetez cadouri

Şi aş putea să mai scriu încă 100 de lucruri despre mine, dar Dragoş a cerut doar 11, aşa că m-am conformat. Vorbitul despre mine (dacă mă şi ascultă cineva) îmi face la fel de multă plăcere ca a mă uita iar şi iar la Lord of the Rings… cu tot cu riscul de a mă plictisi la un moment dat. Eu de mine, da, ştiu, e grav!

Dar în sfârşit, mai avem un set de 11 întrebări (să nu le spun curiozităţi ale lui Dragoş vizavi de persoana mea)…

1. Your all-time idol?
Nu există aşa ceva. Eu am preferaţi în funcţie de starea vremii.

2. Cea mai urâtă/neplăcută amintire ever?
Crede Dragoş că o să scriu pe blog despre ea. Însă una dintre cele mai neplăcute e din clasa a II-a, când învăţătoarea m-a certat că scriu urât, cu porci şi colţuri îndoite, în timp ce colegii stăteau strânşi ciorchine în jurul meu. Ca şi când n-ar fi fost de ajuns, când am ajuns acasă, mama mi-a rupt câteva (multe!) pagini din caietul de teme, şi m-a pus să le rescriu. Odată cu cerneala, s-au împregnat în foile alea şi câteva lacrimi.

3. În cine ai încredere totală?
În mine şi în nimeni.

4. Stilul literar/cinematografic preferat?
Oscilez între mistery şi fantasy.

5. Ce te atrage cel mai mult la o persoană?
Înainte să deschidă gura, zâmbetul. Ulterior, simţul umorului şi felul în care leagă cuvintele.

6. Ce limbi străine cunoşti?
Afară de heroeish, care încă nu e limbă de circulaţie internaţională, engleza. Şi ştiu să număr până la 10 în germană şi până la 15 în italiană.

7. […] Crezi în extratereştri?
Nu.

8. Ce preferi, strict: iubire sau avere?
Sunt o romantică din fire, evident că prefer iubirea.

9. În ce oraş/ţară ţi-ar plăcea să trăieşti?
Sunt îndrăgostită de Timişoara, îmi e bine şi aici. Altfel, ar merge şi Londra. Sau ceva sătuc din Noua Zeelandă, din motive obiective subiective.

10. Scrii curent cu diacritice? De ce?
Da, pentru că m-am obişnuit cu ele de când scriam licenţa. Şi pentru că îmi plac.

11. Ai putea iubi un robot ca pe o fiinţă?
Nu ştiu, nu mi-am pus vreodată problema asta. Să prind drag de el, poate, cine ştie?

Cum spuneam mai sus, leapşa e la liber s-o preia cine doreşte şi cine pofteşte.

8 gânduri despre „11 lucruri despre mine şi alte mărunţişuri

  1. Mulţumesc frumos pentru amabilitatea de a răspunde „provocării” şi pentru răspunsurile-informaţii. Uite aşa reuşim cu toţi să ne cunoaştem un pic mai bine unul pe altul, cîtă vreme trăim înghesuiţi în cutiuţa aia de plastic şi sticlă numită „monitor”. :)

    Cerinţele au fost stricte, după formatul original. Nu pot spune că am o curiozitate ieşită din comun, însă modul plăcut, fluid, în care aşterni cuvintele unul lîngă altul pentru a crea acele povestiri, e absolut captivant. Mi-a făcut şi îmi va face întotdeauna plăcere să-ţi citesc poveştile, fie ele de cînd aveai… ştiu eu… cinci ani, la bunica în grădină, sau de acum două zile de la servici. :) Vorbeşte – despre tine sau despre orice altceva – şi fii sigură că cineva te va asculta, fiindcă ai darul de a atrage atenţia celorlalţi în mod plăcut. ;)

    Mulţumesc din nou şi îţi doresc un week-end cît mai plăcut! :cool:

    P.S. Dacă vrei, trage-o de mînecă şi pe sisterela, poate se joacă şi ea de-a „oracolul” secolului 21, că pîn-acu văd că n-a „percutat” – dacă n-o fi prea busy, biensur, că n-aş vrea să impun, feri do’mne! :)

  2. No bade, io m-am ferit s-o corectez deşi mă mînca limba, că mi-era teamă să nu-mi întoarcă un dos de palmă virtuală, pe principiul „nemulţumitului i se ia darul”. :)
    Formularea originală era corectă, da’ era prea fancy. :P

  3. doraaaaaa…..ce mai invarti?ca parca de mult nu te-am mai vazut…
    pe cat mai curand,fostul tau team mate de pe planeta portocalie :D

  4. Of, cârcotaşi mai sunteţi, am corectat.
    Dragoş, o să-ţi onoreze şi soră-mea leapşa, undeva în viitorul apropiat. :)
    Raoul, nu învârt nimic, c-ameţesc! :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s