Acasă » Dear diary » Amintiri din copilărie

Amintiri din copilărie

Era o zi de toamnă. Sau noapte, nu ştiu exact. Presupun că era undeva prin septembrie 1985. Ai mei se lăsau furaţi de peisaj, legănaţi de tren. Se întorceau acasă de la Combinatul de Apă Grea din Severin. Nu ştiu cât e de adevărată povestea; nu mai ţin minte nici cine mi-a zis-o. Însă după 9 luni şi ceva, am scos nasul afară din burtă de la mama. Îmi place tare mult să merg cu trenul, deci o fărâmă de adevăr tot tre’ să fie în poveste.

N-am amintiri din primii ani de viaţă. Nu ştiu cum am crescut, dacă adormeam greu (deşi eu bănuiesc că da, de când mă ştiu adorm greu), dacă plângeam des sau când am zis prima oară mama şi tata. Am citit odată despre un tip cu o memorie de elefant. Îşi aducea aminte nu doar cum a supt la sânul mamei, dar şi ce gust avea laptele. Mă mir că nu-i plezneşte capul de la atâtea detalii. Dar în fine…

Amintirile mele datează de undeva de la grădiniţă. Că de la creşă am rămas doar cu un flash în care sunt eu, plus încă o mulţime de copii la o masă lungă. E cam blurat flashul, nici nu sunt sigură că-i al meu.

Alea de la grădiniţă sunt mai bine conturate. Cum alergam ca bezmetica prin curtea grădiniţei, cum intram adesea printr-un gard spart, nu prin uşa din faţă (până m-au văzut ai mei de pe balcon… pentru că da, stăteam vizavi de grădiniţă), cum m-am minunat că un coleg pe nume Cristi avea adidaşi identici (mă refer mai ales la număr) cu ai lu’ soră-mea, care e cu patru ani mai mare, săndăluţele albe cu floricică pe care mi le-au luat ai mei că-mi plăceau tare mult, deşi mă cam strângeau, şi multe altele.

Restul sunt surprinse într-o mână de fotografii, între care şi cea de la o serbare la care eu am purtat rochiţa mea preferată cu tiv roşu, rochită care-mi rămăsese demulticel mică.

Şi tot la grădiniţă am descoperit că-mi place engleza, în special după ce am câştigat un breloc şi un abţibild pentru frigider (care era un leu galben, zâmbitor).

Din clasele I şi a II-a, am reţinut că scriam tare urât. Şi că mi-am tuns singură părul. Probabil de-aici mi se trag obsesiile pentru scrisul caligrafic şi pentru părul lung. Asta, şi faptul că părinţii mă tundeau periuţă la fiecare început e vară, de mă confunda lumea cu un băieţel. Însă mai pe larg despre ele, şi despre primul cobai al aceleaşi minunate surioare într-ale frizerie, în episodul următor…

5 gânduri despre „Amintiri din copilărie

  1. In poza aia semeni cu un unchi de-al meu… :-? (Cand era mic, bineinteles).

    PS. N-am inteles ce-ai vrut sa zici aici:
    „de mă confunda lumea cu un băieţel”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s