Eu nu sunt un prieten. Sunt doar o persoană care-şi oferă încrederea pe tavă, pentru oricine e dispus să o accepte. Nu ascult problemele altora doar cu scopul de a oferi consolare, ci pentru a le compara cu ale mele şi pentru a detecta greşeli pe care aş putea să le evit în viitor.
Eu nu sunt milostivă. Doar împart cu cei ce nu au o speranţă de mai bine. Mă amăgesc singură că ajutându-i pe ei, mă ajut pe mine. Îmi caut sufletul în amărăciunea lor, şi liniştea în ochii lor. Cred că se numeşte egoism.
Eu nu sunt ordonată. În mintea mea e un haos de nedescris. Încropesc liste şi tabele pentru a-mi ordona gândurile, dar mai rău le încurc. Îmi caut permanent echilibrul, dar mă împiedic în iţe nevăzute, ca în nişte şireturi desfăcute.
Eu nu sunt tare. Doar îmi consolidez constant scutul protector. Zidul rece pe care îl transpun între mine şi lume. Globul de sticlă în care mă închid pentru a mă feri de ceilalţi.

Eu sunt doar un om supus greşelii.