Acasă » Recomandări » Un zât ca tot zâtul

Un zât ca tot zâtul

Zâtul Tatianei Tolstaia mi s-a părut mai apocaliptic decât Mobilul lui Stephen King, deşi acţiunea este fantastică şi post-apocaliptică.

El nu există, fizic vorbind. E un fel de entitate, despre care eu cred, într-o oarecare măsură, că este una pozitivă. Un fel de impuls de a depăşi limitele impuse, impuls venit mai mult la nivel subconştient. Nu ştiu de ce, dar nu-s convinsă că-i răul întruchipat.

Zâtul nu trăieşte pe lângă casa omului, ci în pădure, ascuns în hăţişuri, deşi bieţii guguştiuci îi simt uneori respiraţia în ceafă. Aceiaşi guguştiuci care-şi duc zilele într-un localitate orwelliană, unde toată informaţia şi cultura vin de la putere şi de nicăieri altundeva.

Iar localitatea are un aer comunist, unde prea-măritul Fiodor Kuzminsk, slăvit fie-i numele, se bucură de un permanent cult al personalităţii. Inclusiv în pregătirea detronării sale, şi mai târziu, la moartea sa, numele său continuă să fie elogiat (deşi nu pentru mult timp), mulţi ani să trăiască.

Totuşi, spre deosebire de comuniştii care nu-i aveau deloc la inimă pe intelectuali, mârzacii Tatianei Tolstaia nu se sinchisesc prea mult de Foşti. Foştii fiind o parte din supravieţuitorii unui prăpăd de proporţii, dotaţi cu viaţă lungă şi nostalgici ai vremurilor trecute, în aşteptarea reinventării cleştelui de haine. În fapt, singurii în măsură să ghideze guguştiucii către un viitor mai luminos.

Dintre guguştiuci se remarcă Benedikt, care, la insistenţele mamei sale (ea însăşi o Fostă), devine scrib şi începe, încet-încet, să descopere gustul cărţilor atât de interzise. Dar în ciuda unei ascensiuni frumoase, declinul are loc oarecum brutal, cauza fiind, ironic!, epuizarea Cărţilor. Ce îl diferenţiază pe Benedikt de alţi devoratori de cărţi, şi îl face, până la urmă, un personaj trist, este faptul că ingurgitează informaţii fără le rumege. Capabil să redea pasaje din diverse cărţi, de la agricultură până la filozofie, însă incapabil să le înţeleagă.

În rest, guguştiucilor le este permis să iubească, să se bată între ei sau să aibă amanţi. Atâta timp cât nu gândesc foarte mult, întrucât gândirea personală nu este văzută cu ochi buni mai de nimeni.

Singurele personaje despre care m-am scărpinat în cap a nedumerire de la un capăt la celălalt, neştiind ce să cred, sunt Degeneraţii. Mi s-a părut că sunt de aceeaşi vârstă cu Foştii, însă decăzuţi şi cu Urmări mai grave decât guguştiucii mâncători de şoareci. Încălţaţi cu pâslari şi la mâini şi în picioare, acoperiţi de păr şi adăpostiţi în grajd, rememorând alene viaţa bună pe care au dus-o înainte de prăpăd.

Pe mine m-a amuzat tare mult Zâtul, fiind scris într-un limbaj foarte accesibil şi într-un stil captivant, iar asta în ciuda faptului că dramele se consumă în mai toate izbele ce alcătuiesc satul Fiodor Kuzminsk.

11 gânduri despre „Un zât ca tot zâtul

  1. Si iaca asa mai trebuie sa-mi notez inca o carte pe lista „De citit”. Cand le-oi citi pe toate, habar n-am.

  2. Ferice de Guguştiucii dintre noi – eu unul mă simt un Degenerat. Un mare Zît le trebuie politicienilor. Da’ acu’ chiar că am intrat total în fantezie!

  3. @Bogdan: eh, îţi faci tu timp! :)
    @Drguwash: nu, dragul meu, guguştiucii nu sunt fericiţi, au doar un fals sentiment de fericire; iar tu în niciun caz nu eşti un degenerat!

  4. […] guguştiucii nu sunt fericiţi, au doar un fals sentiment de fericire […]

    Mai bine un sentiment fals dar existent, decît nimic. Şi-apoi, fericirea e un termen relativ şi în nici un caz nu poate fi definită ca ceva palpabil, cuantificabil, care odată obţinut rămîne acolo, întreg, nealterat.

    Ai dreptate, nu sînt un degenerat, fiindcă n-am păr pe spate şi nici pîslari în mîini. Da’ să m-auzi cum înjur cînd sînt beat! :D

    Nah, glumesc… înjur la fel de bine şi cînd sînt treaz! :D

  5. Nu am citit cartea, dar e pe lista mea de must. (m-ai facut curios).
    Din ce inteleg se doreste clasificarea societatii postcomuniste. O radiografie de genul „hai sa vedem cum mai stam.” O obsesie comuna pentru intelectualii din blocul excomunist. Recurgerea la simbolism si science fiction e totusi salutara intrucat acorda libertate autorului fata de rigoarea istorica si sociologica.
    Dap, m-ai facut curios.

  6. Da, e o radiografie perfecta. Autoarea e descendenta directa a lui Lav Tolstoi (google sa traiasca). Stim la cine se refera cand vorbeste dde cultul personalitatii, intelectualii sunt o specie indiferenta regimurilor din blocul excomunist,
    Orizontul inchis al gugustiucilor precum si Degeneratii (nostalgicii) sunt o paralela fidela cu viata de zi cu zi.
    Zatul cred ca este ceea ce ar putea fi. Dar comentez o carte pe care nu am citit-o. Sa-mi fie rusine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s