Acasă » Dear diary » Jurnal de mini-vacanţă

Jurnal de mini-vacanţă

În week-end-ul ce-a trecut, Cascadora, în neastâmpărul ei, a vrut să le facă o surpriză mamei şi bunicii. Aşa că s-a trezit sâmbătă cu noaptea-n cap (literalmente, având în vedere că era 3 am), şi-a reverificat rucsacul, iar la 5 dimineaţa se afla, cu ochii cârpiţi de (ne)somn, în acceleratul de Bucureşti, cu direcţia Statele Unite ale Olteniei.

Drumul până la Caracal a fi fost lin pe de-a întregul dacă n-ar fi fost întrerupt brutal după Severin, când au năvălit oltenii în tren.

Ajunsă în Caracal, Cascadora a coborât sprintenă din tren, şi cu bocceaua în spate, a ieşit din gară cu gândul să ajungă în timp util la microbuzul care-o va duce direct în satul vacanţelor din copilărie. Microbuz care o aştepta cuminte, de obicei, pe strada din spatele gării.

N-a găsit niciun pui de microbuz, ci doar o relicvă vopsită în alb, care făcea reclamă unor curse către capitală. Nici tanti de la magazinul de lângă n-a ajutat-o prea mult, aceasta dând din umeri la aproape fiecare întrebare de-a ei.

Prin urmare, soluţia găsită pe moment a fost să întrebe la autogară. Însă acolo unde ştia că se odihnesc autobuzele de obicei, era acum o mică reprezentanţă Fan Curier. Iar doamna de la biroul acela a informat-o scurt că autogara se desfiinţase.

Cascadora se afla în dificultate. A pus mâna pe telefon şi a sunat-o pe soră-sa. Avea tren spre Corabia în două ore, iar de acolo se descurcă cum poate. Aşa că a luat-o la pas prin Caracal, în speranţa că se va întâlni printr-o minune, cu un autobuz care să meargă pe Valea Oltului.

Mai întreba în stânga şi-n dreapta de unde poate lua un autobuz în vreuna din direcţii, însă indicaţiile primite erau printre cele mai vagi, iar unele conduceau în locaţii greu de localizat. Într-un final, a ajuns într-un hot-spot (accentuat şi de soarele arzător) unde a aşteptat cam o oră să vină un autobuz, care de fapt n-a mai venit. Aşa că a făcut cale-ntoarsă către gară, să prindă măcar trenul.

Caracal este un oraş cam neprietenos, şi nu foarte primitor. Ca şi oamenii de-l populează, de altfel. Care oamenii decorează pereţii blocurilor în care locuiesc cu „te iubim otv”, şi uneori în loc de pizzerie scriu „pitzzerie”. Şi mai trist este că, deşi a ajuns dintr-un capăt în altul a oraşului într-o singură oră, nu prea a avut ce să vadă.

În sfârşit, ajunsă înapoi la gară, s-a dus să-şi cumpere bilet de la ghişeul Regiotrans, ghişeu încropit pe fugă probabil, în fosta sală de aşteptare a gării. Acolo, o tanti cam ţâfnoasă, i-a aruncat o fiţuică completată de mână. Cu ea în buzunar, s-a urcat în tren şi a aşteptat…

… vreo 10 minute peste ora normală de plecare a trenului. Tren care seamănă cu personalele de acum 10 ani, şi care mai seamănă şi cu tramvaiele – merge încet şi se leagănă întruna.

Ajunsă în Corabia, a fost întâmpinată la intrarea în gară de 3 căpriţe, albe, frumoase şi curioase, care ţopăiau dintr-o parte în alta. A coborât din tren şi a luat-o iar la pas prin oraş.

Corabia e mai frumoasă decât Caracal, măcar datorită faptului că are mai multă vegetaţie. Pe străzile pe care apucase Cascadora, străjuiau castanii. Aşa se face că era să se trezească de vreo trei ori cu câte o castană în cap, castană protejată bineînţeles de un înveliş ţepos.

Într-un final, a ajuns şi în satul bunicii, iar asta graţie unui instructor auto care-şi chinuia un elev, în acelaşi timp în care se conversa prin oglinda retrovizoare cu o elevă nu foarte talentată în ale şofatului, din ce-a înţeles ea.

Intrată în curte, a fost întâmpinată de un grup gălăgios de pui de curcă. I-a depăşit zâmbind, iar în scurt timp o întâlni pe bună-sa, ce tocmai se pregătea să hrănească nişte pui de găină. Aceasta rămase un moment fără grai, după care, recunoscându-şi nepoata, o luă în braţe şi îi ură bun-venit. Mama ei în schimb, şi-a exprimat bucuria revederii cu sonorul dat la maxim.

A urmat o scurtă inspecţie a orătăniilor din ogradă, după care Cascadora s-a prăbuşit în pat, într-un somn scurt, nu foarte profund, şi din păcare nici foarte odihnitor. În acea seară, a făcut cunoştinţă cu 4 pisoi adorabili, şi alte trei pisici. S-a jucat cu toate, le-a petuit pe fiecare în parte, şi le-a fotografiat într-o veselie.

A doua zi a luat-o de la capăt. În pauzele de petuit pisici, afară de a mânca pui pe jar şi ardei copţi, s-a plimbat prin grădină şi a admirat cu precădere tufele de căpşuni. S-a mai întreţinut telepatic cu vrăbiile şi ciocănitorile care populau salcâmii şi nucii din fundul grădinii, iar când s-a lăsat noaptea, era cât pe ce să-i înţepenească gâtul de la atâta uitat la stele. N-a găsit Carul Mic, dar a admirat o părticică din Calea Lactee.

Luni dimineaţa, cu raniţa în spate şi o plasă de bunătăţi (care includea şi un pui pe jar) într-o mână, şi-a luat rămas bun şi a pornit la drum înapoi spre Timişoara.

Până la Caracal a stat înghesuită într-un microbuz ticsit de oameni, de toate dimensiunile şi cu toate aromele posibile. Ajunsă în dezolanta gară, s-a pus pe aşteptat acceleratul de întoarcere, şi pe ascultat tentativele de anunţare a trenurilor şi de „feriţi linia 2” ale dispecerului, încă mahmur probabil după un sfârşit de săptămână stropit cu alcool.

În tren n-a avut baftă de loc la geam, că era ocupat, plus că era cu spatele la mers. Aşa că a stat în cea mai mare parte a drumului cu nasul pe geam şi pletel fluturându-i în vânt, admirând cu ocazia asta Dunărea de la un capăt la altul, mai puţin atunci când era cufundată în bezna vreunul tunel. E foarte frumoasă Dunărea, iar cei care stau în Orşova, se gândea ea, trebuie că sunt foarte norocoşi să fie înconjuraţi permanent de asemenea privelişti.

Ulterior a intrat în zonă muntoasă, moment din care Cascadora a avut impresia că n-o să mai ajungă niciodată la destinaţie. În special după ce a trecut de Băile Herculane, de parcă s-ar fi mutat Caransebeşul la capătul lumii. Iar când a ieşit din Lugoj, avea încă senzaţia că nici măcar n-a ajuns acolo.

Acasă (dulce casă) a ajuns totuşi înainte de căderea nopţii. A fost aşa de fericită încât a făcut rapid o baie, după care s-a cufundat într-un somn cu vise dintre cele mai ciudate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s