Acasă » Ministry of truth » Adevăratul medic de familie

Adevăratul medic de familie

E bunică-mea.

Povestea începe acum foarte mulţi ani, undeva imediat după Al Doilea Război Mondial, pe meleaguri gorjene.  Pe vremea aceea, bună-mea se pregătea să intre în clasa a VIII-a. Era cam cu trei săptămâni înainte să înceapă şcoala când tatăl ei stătea de vorbă, la cârciuma din sat, cu învăţătorul. Din vorbă-n vorbă, ajung şi la situaţia fiică-si. Care, între noi fie vorba, nu se prea omora cu muncile pământului, invocând tot timpul scuze, printre care şi acela că are de învăţat. Eh, şi ştiind tatăl că are o fată mai interesată de carte decât de săpat glia strămoşească, iar învăţătorul o elevă silitoare, la îndemnul acestuia din urmă, au pus ei la cale să o trimită la Şcoala Sanitară din Craiova.

Degeaba s-a împotrivit bunică-mea că nu, că ea vrea să fie ori învăţătoare, ori avocat. N-a fost chip să-şi înduplece tatăl, mai ales că hotărârea era ca şi luată. În plus, avea totul asigurat de la stat, astfel încât tatăl a „scăpat” ieftin, în condiţiile destul de grele de pe vremea aceea (plus o familie numeroasă, cu vreo 7 copii). Prin urmare, tot ce-a mai putut face bună-mea a fost să se prezinte la examenele de admitere, pe care le-a şi luat fără mari probleme. Şi aşa a ajuns ea asistentă medicală. Întâi la un spital din Deta, iar ulterior avansată la Maternitatea Odobescu din Timişoara.

Mai târziu am apărut eu pe lume.

Binînţeles că în momentul în care, pruncă fiind, am dat cu nasul de răceală şi muci, ea a fost cea care mi-a făcut injecţiile cuvenite. Din fericire, niciuna nu era Moldamin, lucru pentru îi mulţumesc până în zi de azi. Altfel probabil nu mai stăteam eu aşa de cuminte şi liniştită când o vedeam venind spre mine cu un ac ameninţător.

După care eu am crescut mare, iar bunică-mea a ieşit la pensie.

Nu i-am preluat locul în spital şi sălile de operaţie, deşi i-ar fi plăcut, iar talent la a înţepa păpuşile şi a le umple cu apă cu seringa am avut. Dar nici ea n-a încetat să profeseze pe de-a-ntregul, motiv pentru care ani la rând i s-au tot cerut sfatul şi mâna uşoară pentru injecţii. Normal că nici familia (iar eu, cu precădere) nu a fost scutită de poveţele ei medicale. Toate izvorâte din dorinţa de a ne vedea pe toţi sănătoşi sau însănătoşiţi grabnic, nimic de zis.

O singură problemă apare în toată povestea asta – eu.

Când eram mică, nu ştiu de unde am ajuns eu la concluzia că a lua medicamente e un semn al modernismului. Luai un pumn de pastile, eu te consideram automat foarte mişto. Cărai după tine o stivă de cutii cu antibiotice, de asemenea. Ce mai, când mă fac mare, vreau să iau medicamente!

Dar cum planurile din copilărie nu se potrivesc cu ălea de la (i)maturitate, nici eu n-am ajuns să iau medicamente pentru a fi în trendul meu de atunci. Ba mai rău, nu le iau nici măcar atunci când trebuie, deşi aceeaşi bună-mea are grijă să nu-mi lipsească nimic, mai ceva ca într-o farmacie: vitamine, algocalmin, acid folic, creme naturiste, spirt etc.

Mai cu seamă pe medicina naturistă pune ea accent în ultima perioadă. Şi că tot veni vorba, ultimele recomandări includ ceaiuri. Între care ceaiul de vâsc, despre care eu nu ştiam decât că e romantic să te pupi cu cineva sub o crenguţă, în preajma sărbătorilor de iarnă. Aparent, se pare că e bun şi în ameliorarea circulaţiei sângelui (circulaţie oarecum deficitară în cazul subsemnatei), dar are un mare, dar un maaaaaare dezavantaj, care mie mi-l face insuportabil – e din cale-afară de greţos şi oribil. Sincer, n-am crezut că există ceva mai oribil ca ceaiul de ceapă.

Într-una din ultimele vizite m-a îmbiat cu o cană de ceai de vâsc. Am refuzat politicos…

2 gânduri despre „Adevăratul medic de familie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s