Acasă » The net » Habemus vicius

Habemus vicius

Când eram mică, nu suportam fumul de ţigară. Tata fuma doar ţigări fără filtru, şi de fiecare dată când umplea sufrageria de fum, aveam grijă să-l dau afară prin uşa de la balcon cu ajutorul cuvintelor magice „şu, fumule!”. Din păcate, fumul nu se speria de mine, la fel cum o făceau găinile în momentul în care mă apropiam periculos de ele în galop.

Şi tot în copilărie, pe la 7 ani, dintr-o eroare mai mult decât regretabilă, am băut paharul tatei plin cu ţuică, pentru că mie mi s-a părut că e apă. Cu faţa transfigurată ca a lui Gollum, am dat fuga la bucătărie, pentru a-mi potoli flăcările de pe gât cu apă. Proastă idee! Iar pe la mesele festive din familie, mai eram îmbiată să beau câte o gură de vin sau pălincă, şi mă strâmbam numai la auzul invitaţiei, cu atât mai mult când înmuiam limba în acele licori.

În ambele cazuri, m-am întrebat cum reuşesc oamenii ăştia să bea asemenea chestii, şi mă gândeam că eu nu voi bea niciodată alcool din proprie iniţiativă.

Dar precum vorba din popor „când eram mică şi prostuţă, iar acum sunt mare…”, n-am rezistat în faţa tentaţiei, şi am apucat-o pe căi greşite. Poveste lungă…

Long story short, vorbim despre vicii, la invitaţia Nebuloasei şi a lui Daniel.

Bere. Dar eu nu beau bere decât foarte rar. Aş putea spune că îmi place Bavaria Apple, dar aia nu e bere. Excepţia se numeşte Beck’s (bere cu valoare sentimentală), şi fiind o excepţie, se cheamă că nu o beau decât foarte rar.

Ţigări. Prima mea legătură bolnăvicioasă cu ţigările se numea Pall Mall Light, şi a durat câţiva ani. Ne-am despărţit după ce l-am înşelat cu Winston Ultra Light. Nici această relaţie nu avea să dureze prea mult, întrucât mi-am schimbat între timp preferinţele. Acum fumez doar paie marca Kent.

Cafea. Cafeaua merge mână-n mână cu ţigara. Nu sunt pretenţioasă când vine vorba de cafea, cu o singură excepţie – cafeaua de la automatul de la lucru, de la etajul 5. Cafea mai execrabilă ca aia n-am băut în viaţa mea. Deşi, curios lucru, poartă aceeaşi pecete ca cea de la fumoarul de la 6, unde cafeaua este chiar foarte bună. Un mix cel puţin ciudat de la Doncafe.

Tăria. Dată fiind aversiunea mea faţă de alcoolul cu multe grade, n-am îndrăznit multă vreme să mă ating de ea. Ţin minte şi acum primele shoturi de tequila, de la karaoke blogmeet de acum trei ani. Paradoxal, la cât am insistat atunci atunci că nu mai vreau să am de-a face cu tequila, pe atât de mult îmi place acum. Şi cam asta e toată tăria pe care o pot bea nediluată. Martini nu se pune la socoteală, că e prea slab, iar cocktailurile de asemenea.

În rest, nu cred să am alte vicii. Eventual obiceiuri nesănătoase!

9 gânduri despre „Habemus vicius

  1. Stai ca nu inteleg chestia cu tonomatul de cafea. Deci Doncafe e si la 5, si la etajul 6, doar ca la un tonomat e cafea proasta si la al doilea curge elixirul vietii? :)) Asta da ciudatenie. Eu am intalnit cel mai bun tonomat (ceva no name) intr-o frizerie din centru. In fiecare dimineata intru in frizerie doar pentru cafeluta de foarte dimineaţă :).

  2. Acum un an, la 6 era un singur tonomat. No name. Avea o cafea divină. Apoi au apărut, pe rând, un tonomat de la Jabos (parcă), şi ăsta de la Doncafe. Şi prin nu ştiu ce metodă obscură, a dispărut întâi no name-ul, şi apoi cel de la Jacobs. Oricum pe tipul care vine să facă refill la 6, nu l-am văzut niciodată la 5… de fapt, la 5 n-am văzut încă pe nimeni să facă refill.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s