Acasă » Obsesii, angoase » The curious case of Dora Cascadora

The curious case of Dora Cascadora

Când Cascadora era mică, nu a căzut în cap (cum ar fi unii tentaţi să creadă).

Întâi de toate că prima şi singura oară când a avut nasul spart a fost pe la 5 ani, când a primit o pernă în faţă de la soră-sa. Nu i-a părut rău prea mult de nas, ci mai degrabă de maieul pe care îl purta, pentru că îi era foarte drag.

Un an mai târziu, în vacanţa de vară, a ratat un bâlci din cauză că era răcită. Ca şi când n-ar fi fost de ajuns, soră-sa a mers în două rânduri (asta însemna că se dădea de două ori în  ringhişpil, iar Cascadora niciodată). A rămas cu răceala şi cu o pereche de şlapi cu două mărimi mai mici.

A venit şi vremea injecţiilor, dar Cascadorei nu îi era teamă de ele. De fapt, mergea la injecţie ca la culcare. Se prefăcea că doarme, iar când se trezea, injecţia era cel mult un vis urât.

Prin varicelă a trecut ca prin brânză. Nu ţine mintă să fi lipsit mai mult de două zile de la grădiniţă din cauza ei.

La vârsta de 8 ani s-a pricopsit cu prima cicatrice notabilă. A rămas cu genunchiul stâng înfipt într-un cui ruginit. A plâns, dar nu foarte mult. A spus că nu o doare prea tare, ca să nu trebuiască să rămână acasă (fiind în miezul vacanţei de vară). Nu i-a mers. 

În aceeaşi toamnă, a acostat iar un pui de răceală, care a venit la pachet cu frisoane. Frisoane care au făcut-o să creadă că cineva a spart peretele camerei, iar în locul lunei şi a unui cer înstelat se aflau nişte planete cu inele.

Peste doi ani, o furtună le-a prins pe ea şi pe bunica în câmpul din apropiere. Iniţial, a crezut că va avea răgazul să ajungă acasă, deşi îi venea greu să se despartă de vrejurile mititele de castraveţi pe care le-a protejat cu umbrela. La doar câteva minute după ce vântul a început să şuiere, acompaniat de o ploaie măruntă, au reuşit să găsească adăpost într-o scară de bloc. Iar sub pielea Cascadorei nişte bucăţi din geamul de la intrare. Era 8 seara când au ajuns acasă, deşi Cascadora, probabil datorită adrenalinei, a crezut că e 8 dimineaţa. Două cicatrici pe piciorul drept stau mărturie.

Într-o iarnă ce-a urmat, pe când se îngrămădea cu alţi copii pe derdeluşul din spatele blocului, a văzut o piatră ascuţită ce se îndrepta în direcţia capului său. Nu a reuşit să o evite, dar nici capul spart nu l-a avut. Curios lucru, mai ales că tocmai rătăcise căciula în învălmăşeală.

Anii au trecut, iar Cascadora a crescut mare. Între timp, şi-a dezvoltat abilitatea de a merge prin casă pe intuneric. Simţea cu genunchii, degetele de la picioare, umerii, iar uneori şi cu capul, locaţia exactă a patului, a dulapurilor, pereţilor şi a uşilor.

Acum, în afară de o durere puternică în cot şi un deget mic luxat în scaunul de la birou, Cascadora nu se mai poate lăuda cu aproape nimic. Poate doar cu faptul că a reuşit să dea cu capul de maşina de spălat.

Şi totuşi, ceva se întâmplă, dincolo de urmele tinereţii ei lăsate pe corp.

Bunăoară, se învârte în cerc în căutarea unui tricou. Care tricou e exact acolo unde stau tricourile de obicei. Sau când spune că lasă citirea contoarelor de apă în cutia poştală a administratorului la momentul x, dar la momentul x+3 îşi aduce aminte că nici măcar nu a citit apa.

De asemenea, se întâmplă lucruri ciudate şi când vine vorba de medicamente. Nu contează că e vorba de vitamine, antiinflamatorii sau creme contra durerilor. Se adună în stive, se adună şi praf, dar nu se adună la ea în stomac sau pe locul dureros. Şi le vede, le şterge de praf, dar nu se atinge de ele. De parcă nu-s pentru ea.

În plus, încă de la vârste fragede, Cascadora a dezvoltat o obsesie pentru liste. Zice ea ca să îşi organizeze mai bine timpul şi activităţile. Doar că în ultimul timp, la finele zilei stă şi se uită la lista cu activităţi programate din care abia dacă sunt bifate jumătate. Trage cu coada ochiului la listă, şi nu ştie dacă de restul a uitat sau nu îşi aveau locul acolo.

Dar nu s-a terminat. Cu somnul şi oboseala mai ales. Pentru că are perioade când ar dormi 2 zile continuu din cauza oboselii, de parcă ar fi tras la plug o săptămână încheiată. Când totuşi se pune să doarmă, visează. Şi visează tot felul de năzdrăvănii. Iar personajele se aseamănă cu cele din lumea reală. Dar când se trezeşte, meditează puţin la ce a visat, iar apoi se miră că personajele din lumea reală nu se comportă ca cele din vis.

Se gândeşte acum dacă de la vârsta asta prezintă semne de senilitate. Ori e asta, ori e ea puţin diferită.

 

bonus: prin clasa a doua, în timp ce căra lădiţe cu roşii, i s-a spus că suferă de mania persecuţiei; n-a înţeles de ce, şi nici ce legătură are asta cu faptul că doar ea căra lădiţele.

 

 

9 gânduri despre „The curious case of Dora Cascadora

  1. Sper sa nu fie vorba de vreun semn de senilitate, ca atunci si eu trebuie sa ma tratez. Cat despre rani, am avut o singura experienta traumatizanta in copilarie: am picat din varful unui copac, iar pe picior inca se vad semne de la cum am raschetat cateva crengi in cadere. Dar a fost fun, cred :P.

  2. Câte aventuri. :D

    Și eu visam când eram mică chestii gen planete cu inele, că erau foarte aproape de pământ și se vedeau mari… dar nu aveam febră…

  3. @Gerhald: las’ că dacă-i vorba de senilitate, poate nimerim amândoi la acelaşi sanatoriu şi apucăm să mai schimbăm două vorbe, între cinci injecţii şi trei pastile. :>
    @Richie: da, aşa e; poate ar trebui să schimb titlul. :))
    @Diana: adică… le visai în somn, nu? :-s
    @Soră-mea, tu oricum eşti dili… colegii pot doar să-ţi confirme!
    @Dani: nu, nu ştiam; dar te mai aştept şi altă dată cu astfel de curiozităţi :D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s