Acasă » Obsesii, angoase » Ne doare în cot. Cum procedăm?

Ne doare în cot. Cum procedăm?

Preambul

Iarna asta, anul trecut. Intr-o frumoasă seară de decembrie, mă întorceam acasă de la lucru, împreună cu o plasă de chipsuri. Şi cum ajung eu pe aleea din faţa blocului, mărginită de o parte de garaje, se întâmplă inevitabilul. Cu toată precauţia de care am dat dovadă şi cu toată grija cu care păşeam, am alunecat. Tot inevitabilul a făcut ca la momentul acela, o maşină să fie mânată cu spatele pentru a intra în garaj. Eh, farurile minunate mi-au luminat căderea, asemeni unei scene de teatru jucată fără greşeală sub lumina reflectoarelor. În secunda imediat următoare am fost în picioare, cercetând ca chipsurile mele să nu fie făcute praf. Din fericire, nu au păţit nimic. Bine, nici eu.

True story

Ieri mergeam spre mall, dintr-un impuls fomist. Cu aceeaşi grijă pe unde calc, întrucât parcarea şi trotuarele sunt pline de zăpadă, gheaţă, mocirlă şi apă. Un mix nu tocmai reuşit. Acelaşi inevitabil s-a produs, aşadar, pe unul din trotuare. Cu mâna stângă adânc înfiptă în buzunar, alunec. Pe spate. Din fericire, nu am nicio vertebră ruptă sau coloana strâmbată. Din păcate, tot şocul impactului a fost suportat de cot.

M-am ridicat înapoi în poziţie bipedă şi mi-am continuat drumul. Nu foarte în linie dreaptă, că mă îmi cam vâjâia capul de parcă eram sedată. Din fericire, mi-am revenit ulterior. Din păcate, mă durea în cot îngrozitor.

Când am părăsit mall-ul 20 de minute mai târziu, am vrut (asemeni criminalilor din Criminal Minds) să mă întorc la locul accidentului, să văd ce urme am lăsat. Din păcate, n-am mai găsit nimic, trotuarul fiind curăţat între timp de zăpadă (nu şi celelalte, însă). Din fericire, se putea merge normal.

Fiind mai încăpăţânată ca un dwarf, am refuzat să cred că e ceva serios, aşa că mi-am văzut de treabă bandajând zona cu o compresă rece. Câteva ore mai târziu, observând că mă doare tot mai tare în cot, cât şi faptul că zona e în continuare inflamată, am plecat în voiaj la urgenţe, însoţită de soră-mea (şi nu, voiajul ăsta nu a intrat la quality time together).

Prima oprire – Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă. O jumătate de oră ne-a trebuit să aflăm că nu ne-am dus unde trebuie. Întâi că nu ne-a întrebat nimeni de sănătate. Iar în al doilea rând că, după ce mi-am expus şi eu într-un final durerea, mi s-a spus că medicul de gardă ce trebuie să aibă grijă de mine nu este acolo. Bonus: în ciuda celor două afişe cu fumatul interzis, un medic doctor mai impunător, a venit trăgând tacticos din ţigară dinspre ceva scară interioară spre uşa de ieşire; numai bine, a ajuns la timp pentru a arunca chiştocul la coş – pentru că, nu-i aşa, suntem nişte cilivizaţi.

A doua oprire –  Spitalul Judeţean. Mă ia un rezident drăguţ în primire, îmi ia tensiunea, după care mă dă spre grijă unui alt doctor (specialist, de data asta, şi nu la fel de drăguţ), care mă invită iniţial să iau loc pe un pat, până completează el nişte hârtii. Pe patul de lângă mine, un bătrânel care îmi spune, cu o mână conectată la o perfuzie, şi cu cealaltă gesticulând demonstrativ, că a vrut să îşi ia viaţa, pentru că nimeni nu îşi bate joc de el.

A urmat un periplu încâlcit pe coridoarele spitalului, în căutarea unui radiolog. Iar bârlogul său m-a făcut să mă simt ca în filmele horror. Un miros închis, de plumb, căldură, o lumină bolnăvicioasă, şi o linişte înfiorătoare, întreruptă doar de bâzâitul unui ecran alb unde se analizau radiografiile. Nu spun că radiologul s-a lansat în discuţii despre maşini cu un fellow pacient, nici faptul că mi-a venit să plâng de durere când individul mi-a întins braţul pentru a-l fotografia, şi nici că o primă interpretare a radiografiei mi-a dat speranţe că nu e nimic grav şi rupt.

Ajung  înapoi la doctorul specialist, care mă redirecţionează spre alt doctor (de această dată rezident şi destul de frumuşel). Iar acest doctor, plecând de la informaţia că la mine „nu e nimic”, îmi acordă prioritate, cu gândul să părăsesc mai repede incinta. N-a fost să fie. „Întinde aici, apasă acolo, te doare?, da?, deci aveam dreptate”. Şi aşa am aflat că, uitându-se şi el pe radiografie, a avut o suspiciune de fractură, suspiciune adeverită de grimasa mea în momentul în care m-a apăsat undeva în spatele cotul şi un DA hotărât când m-a întrebat dacă doare. Astfel am ajuns cu mâna în ghips, de la deşte pân’ aproape de baza braţului.

Am dormit ca un prunc, trezindu-mă cu impresia că am dormit pe mână. Partea mişto a fost duşul. Mi-am învelit ghipsul în folie de plastic pentru a-l feri de apă. Iar în timpul lui, ţineam mâna cât de departe puteam de jetul de apă. Nu, n-am udat ghipsul. Folia de protecţie şi-a făcut treaba… la exterior. Că la interior s-a făcut un mic condens.

Cu îmbrăcatul a fost şi mai frumos. Că afară numai vreme de tricou nu e. Iar bluze cu mâneci mai clăpăuge şi gothic nu prea am.  Iar când a venit vorba să-mi pieptăn poboada capilară… mi-am dorit să nu am ce. Nu, nu vreţi să ştiţi ce mişto îmi stă părul, având în vedere că nici măcar într-o amărâtă de coadă nu pot să-l prind.

Per ansamblu, ziua de azi a fost destul de statică. Mă bucur totuşi că mă pot deplasa prin casă, dar cam atât, pentru că mobilitatea mea a scăzut cu 50% de aseară. Ca şi când n-ar fi îndeajuns, afară de aţipitul cu cartea pe nas, filme de văzut şi stat pe net în poziţii nu tocmai confortabile (pentru mine ca întreg, nu pentru mine redusă la nivel de cot), nu prea am alte opţiuni. La fel ca săritul într-un picior se desfăşoară, în mare, şi tastatul. De vis! Şi când mă gândesc că şi următoarele 7 zile vor fi la fel…

Extra

Apropo, v-am spus că sâmbătă am primit un portofel în cap? Exact ca în filmele cu proşti… Cineva îl pasa altcuiva peste birouri. Am ajuns amândoi (eu şi el – portofelul adică) în punctul X, la momentul Z, venind fiecare din altă direcţie (şi nu diametral opuse, ci mai pe la 90° aşa).

Concluzia e simplă – un week-end minunat se termină la urgenţe. Nici că puteam să-mi doresc altceva!

13 gânduri despre „Ne doare în cot. Cum procedăm?

  1. Dora, Dora, tu eşti o fată bună… la scris, observ eu, deşi iniţial am trecut peste blogul tău foarte repede, adică fără să îi acord nici o atenţie deosebită (probabil şi din cauza numitului Josh Groban, care simbolizează tot ceea ce nu îmi place să văd la un „Homo” sapiens, care se mai vrea şi bărbat [după unii] şi muză supremă [după altele] … :)). Gusturile nu se discută însă…

    Astăzi am rămas în staţionare mai mult timp pe/prin blogul tău şi mi-a plăcut ce am citit/simţit! Bravo! Văd că ştii să scrii şi cu diacritice, ceea ce îţi ridică serios scorul final…

    Păcat că ai probleme numai la mână! Eu ador cel mai mult femeile care au şi un picior în ghips, adică cele care nu se mai pot da jos din pat fără voia mea, you know what I mean, right ?… LOOOOOOOOL

    Ce altceva să îţi mai spun ? Însănătoşire grabnică!

    Încântat să te cunosc!

    Cheers!

  2. @IB şi Liviu: mulţumesc de urări, pentru asta vă iert că aţi râs de mine… :P
    @Gerhald: şi de aveam mâna în ghips, portofelul tot în cap ajungea; cred că era targhetat! :))
    @Xenonisis: pentru mine, Josh Groban e man enough. Şi da, gusturile nu se discută. Şi da, I get your point. Şi, încă o dată, da, mă bucur că ai o părere aşa bună despre mine. Că eu nu! :))

  3. eu am plecat de la spital pe la 10 jumate seara, poate eram pe-acolo dar nu m-ai vazut
    oricum, bine ca n-ai mers in timpul zilei, ca ai fi asteptat cel putin 3 ore la radiologie, la fel cum asteptat eu sa mi se intoarca pacientii
    si da, spitalul ala e la fel de sinistru pe cat e de friguros
    in rest ma abtin de la comentarii legate de colegi, urgentisti, ortopezi sau radiologi :)
    insanatosire grabnica, stiu ca doare, si eu am picat de vreo doua ori, dar eu n-am patit nimic grav… inca

  4. îmi place că îmi aduc aminte de perioada în care am avut și eu mâna în ghips și știi ce-am făcut în ziua următoare ? am scris un mail la fel de lung sau chiar mai lung decât postul tău de aici… cu o mână jumate… la fel ca tine probabil…

    să vezi ce o să te mănânce sub ghips peste câteva zile :)

  5. Acum pricep de ce ai timp de atatea filme… funny ca n-ai spus nimic pe mess. Anyway, get well soon. Banuiesc ca nu e rupta daca stai numa o saptamana in ghips.. e si un dram de noroc.. sau poate efectul conditiei tale fizice ;)

    Totusi, nu-mi vine sa cred ca ai scris atata text cu o singura mana :))

  6. Nu ma bucur pentru ce ai patit dar ma bucur ca am citit acest articol pentru ca m-a scutit de a te mai intreba de ce ai ales „dora cascadora”. Acum totul este luminat pentru mine :)
    Insanatosire grabnica iar pe viitor daca nu reusesti sa iti mentii echilibrul pe 2 picioare….sa stii ca poti merge si in patru labe si nu trebuie sa iti fie rusine pentru ca toti am mers asa candva la inceput.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s