Acasă » Fiction » Incendiul

Incendiul

Norii grei se împingeau unul în altul înnecând cerul. Cu tunete şi fulgere au ţesut o pătură cenuşie, ce părea că acoperă oraşul din toate părţile. Soarele se retrăgea învins la asfinţit, renunţând la a-şi mai trimite ultimele raze spre amintirea zilei ce stătea să apună, în timp ce o ploaie măruntă şi deasă spăla şi ultimele dâre ale trecerii sale.

Clădirile se cufundau în beznă, aşteptând tăcute salvarea felinarelor. Unul câte unul, puncte de lumină palidă se iveau ici, colo. Străzile erau pustii, neprietenoase, triste. Câte un trecător absorbit de propriile-i gânduri se mai putea vedea pe vreo alee lăturalnică, grăbind pasul spre a ajunge la adăpost de ploaia ce se înteţea cu fiecare picătură. Vântul se încurca prin părul lor, prin haine, prin urmele lăsate în băltoace. Îi asuprea pe cei prinşi descoperiţi, marcându-i cu dungi roşii, tăioase.

Într-un bloc de patru etaje de la periferia oraşului, la etajul I, o singură cameră era luminată, adunând laolaltă pe toţi ai casei. Mama strângea în braţe un boţ de fetiţă, nu mai mare de 6 ani, iar tatăl se plimba nervos de colo-colo, aşteptând ceva.

Sufrageria, cu o bibliotecă mare cât un perete, o canapea şi o măsuţă cu două scaune, era luminată doar de un bec chior ce stătea spânzurat de tavan. Acelaşi tavan avea pictate nişte valuri diforme, semne ale unei inundaţii de acum câteva luni. Tencuiala de pe margini începuse de ceva vreme să o ia molcom la vale, dar nimeni nu părea încă deranjat de ea. Aerul era îmbâcsit parcă, închis. Şi mirosea puternic a gaz.

Învelită în două pături, faţa copilei era albă. Ieşea în evidenţă doar nasul, care începea să prindă o culoare vânătă. Încet, dar sigur, se extindea spre obraji şi frunte, acaparând fiecare centimetru de piele neacoperit.

În timp ce mama suspina, îngrijorată de starea fetiţei, tatăl devea din ce în ce mai agitat. Când şi când se apropia de fereastră, oprindu-se şi aruncând o privire încruntată întunericului de afară. Un firicel de aer rece pătrundea prin geamul abia crăpat.

Uşile dinspre bucătărie erau toate deschise. De acolo încercau să răzbătă vâlvătăile albastre şi roşii ale fiecărui ochi de aragaz aprins.

Trecu o vreme până ce mama şi copilul reuşiră să adoarmă. Tatăl a rămas să le vegheze somnul tremurat, dar în curând se adânci şi el în acelaşi somn, frământat de gânduri şi teamă.

… încăperea era despărţită de bucătărie printr-un antreu micuţ. Un miros înnecăcios punea stăpânire pe el, urmat de un nor de fum. Un balaur cu zale aurii, cu coada lovind în toate părţile, apărut de nicăieri, se îndrepta furios spre sufragerie.

Perdelele de la bucătărie i-au fost primele victime. A urmat dulapul suspendat de perete, care a început să trosnească din încheieturi, cedând într-un final sub presiune. Farfuriile se prăvăliră pe masă, ca într-o avalanşă de porţelan, spărgându-se în cioburi de toate culorile.

Balaurul însă nu a stat în loc să privească, ci se năpustise deja spre tocul uşii, apoi spre covorul şi cuierul care dormeau cuminţi în hol, pregătindu-se să înghită apoi două pardesie şi o geacă de fâş, o căciuliţă şi o pereche de mânuşi, două perechi de cizme, una de pantofi cu toc şi una de bocanci milităreşti. Din tot suportul n-aveau să rămână decât agăţătoarele din fier, înroşite, amestecate cu bucăţi de ţesătură groasă. În sufragerie ştia că îl aşteptă un deliciu, aşa că nu zăbovi nici aici prea mult.

Biblioteca l-a ademenit pe loc, cărţile l-au atras ca un magnet, iar pe dată ce ajunse la ele, le dădu târcoale, înşfăcând-le în gheare. Rând pe rând, volume întregi cădeau victime unei vâltori ce părea că nu se mai termină. Unele încercau să evadeze, aruncându-se la podea, dar speranţa le era repede spulberată.

Pârjolind tot în cale, se apropia ameninţător de cele trei suflete, gata-gata să le înhaţe.

Copila deschise brusc ochii şi se văzu faţă-n faţă cu monstrul. De data aceasta, chipul îi era de un roşu aprins, iar râuri de sudoare îşi făceau loc printre firele de păr, pe faţă, pe braţe, pe spate, topind-o şi arzând-o.

Începu să plângă şi să se zbată. Lângă ea, nici mama, nici tata nu păreau să reacţioneze. Îi smuci, încercă să tragă de ei, să-i ciupească, dar nimic nu îi scotea din amorţeală.

Era înconjurată din toate părţile de flăcări înalte ce atingeau tavanul, cu bucăţi din tocul uşii şi bibliotecă alunecând neputincioase, blocând singura ieşire. Fumul dens i se strecura în corp, făcând-o să tuşească şi să o usture ochii. Cu lacrimile şiroind, se cuibări între părinţi, tipând cu groază.

– Mamiiii, trezeşte-te!! Tatiiii, de ce nu răspunzi?! Mi-e frică…

În următoarea secundă se trezi, transpirată, în braţele protectoare ale mamei.

– Pui mic, ai visat urât! Linişeşte-te şi încearcă să adormi înapoi, spuse ea, mângâind-o pe frunte. Apoi, întorcându-se spre tatăl copilei:
– A făcut febră mare.
– Da, se pare că nu e o banală răceală. La cât de frig a fost în ultimele zile, mă mir că n-am ajuns încă la spital cu ea. Oricum, bine că au dat drumul la căldură! Era şi cazul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s