Acasă » Ministry of truth » Mai mult, mai bun…

Mai mult, mai bun…

Cred că m-am născut nemulţumită.

Pe vremea când eram doar o prichindea, îmi doream nespus un garaj întreg de maşinuţe, alături de câteva păpuşi pe care le-aş fi putut freza după bunul plac. Deşi aveam; aveam suficiente jucării cât să acopăr întreg covorul din sufragerie. Totuşi, n-am avut nici garajul, nici stiva de păpuşi, pentru că ai mei aveau simţul măsurii. Eu nu.

Ceva mai târziu, făcusem un fel de obsesie pentru rechizite. Mergeam cu mare plăcere să cumpăr caiete, creioane, tempera… in fine, tot tacâmul. Ai mea n-aveau nicio problemă în a băga mâna destul de adânc în buzunar pentru a le lua pe toate, pentru că aveam nevoie de toate. Mai puţin când venea vorba de banalul penar. Şi asta pentru că penarul visurilor mele (dacă există aşa ceva, şi cu siguranţă a existat) costa cam cât toate celelalte la un loc, fiind pe două sau chiar trei nivele, şi, evident, plin ochi cu toată gama de instrumente de scris şi colorat (pe care eu le aveam deja, dar n-avea relevanţă).

Ulterior mi-am îndreptat atenţia spre oameni. Întâi cercul de prieteni, apoi colegii. Voiam să mă înconjor doar de persoane cu aceleaşi preocupări, cu un nivel suficient de ridicat al inteligenţei încât să pot închega uşor o conversaţie, cu care să pot colabora.

Iar acum îmi doresc un job care să mă ţină în priză, să nu mă plictisească, să îmi ofere o cantitate cel puţin suficientă de satisfacţie încât să mă implic trup şi suflet.

Lista nu se opreşte aici oricum. Îmi doresc tot timpul ceva mai mult şi ceva mai bun. Nimic rău în asta, până la urmă. Sau până la un punct.

Îmi place să cred că, în anumite privinţe, sunt mulţumită cu ceea ce am. Tânjesc, evident, la ceva mai bun, dar dacă acel ceva nu pare să îmi iasă în cale, n-am nicio problemă. Mi-e bine, iar asta e tot ce contează. În alte privinţe însă, parcă nimic nu mă mulţumeşte.

Ştiu că la momentul de faţă am ceva foarte mişto. Dar parcă vreau mai mult. Iar la momentul ăsta mă roade să ştiu dacă pot găsi în altă parte. Şi dacă merită să consum timp şi energie în căutarea asta. Pentru că eu mi-am format o idee despre ceea ce vreau, iar ideea asta o proiectez mereu asupra viitorului… fără să am vreo certitudine că el va arăta aşa.

Mă întreb până unde pot merge pentru a avea parte de mai mult sau mai bun. Cât va trebui să aştept. Şi dacă nu cumva ce am acum este suficient de bun încât să nu mai trebuiască să caut şi în altă parte.

Uneori, îţi este de ajuns ceea ce ai, însă gândul că poate exista ceva mai bun (cu toate că nu ai nicio certitudine asupra existenţei sale) te face să te îndoieşti de calitatea a ceea ce ai.  De ce?

10 gânduri despre „Mai mult, mai bun…

  1. Ciudat, chiar ieri ma gandeam daca asta, sa vrei mai mult si mai bun, nu e cumva o caracteristica a romanilor. Pe de-o parte e normal sa iti doresti mai mult si mai bun/bine, dar de aici pana la a avea un gol interior ce nu poate fi umplut sub nici o forma, e o oarecare distanta. Mda…chiar…de ce golul asta la romani?

  2. @Boghi: ah, nu, garderoba se numără printre ultimele probleme pe care le am. :)
    @Alphatsr: oricine îşi doreşte mai mult şi mai bine, nu e strict o caracteristică de-a românilor.

  3. Nu cred ca oricine isi doreste mai mult si mai bine. Oamenii ma vad ca pe o persoana lipsita de ambitie de exemplu, cand de fapt mie pur si simplu imi este bine. Imi lipseste un singur ceva, o persoana care a fost dar m-a lasat. Cand o aveam si pe ea puteam sa jur cu mana pe biblie ca nu imi trebuie nimic mai mult si nici nu ma intrebam daca exista mai bun. Nu ma intrebam asta pentru ca stiam sigur ca exista dar mie nu imi trebuie acel „altceva mai bun” ci imi trebuia ce aveam eu.Era….jucaria mea preferata si nicio alta jucarie nu putea sa fie mai buna. Ai intrebat la sfarsit-ul a ceea ce ai scris „de ce?”. Poate este stupida parerea mea dar mi-o expun oricum ca doar ce naiba dom’le este democratie. Eu cred ca nu esti 100% happy cu tine si de aceea vrei mai mult. De fapt nu cred ca vrei mai mult de la altii , nu cred ca vrei mai multe lucruri materiale , vrei mai mult doar de la tine. Gaseste-ti fericirea interioara , fericirea aceea copilareasca datorita careia zambeai asa pur si simplu fara un motiv anume, fa cumva sa o trezesti iar la viata si poate atunci totul in jur o sa para altfel. Those were my 50 cent’s …. nu ma injura prea tare daca vorbesc prostii. Sau injura-ma dar daca ma injuri prea urat platesti tu intrarea la „Salt” cand apare :P

  4. IB….ce m-am chinuit eu aiurea sa spun in atatea randuri tu ai spus in doua fraze…..absolut genial. Mai bine spus de atat nu cred ca se putea si sper multa lume sa citeasca ce ai scris si sa ia aminte pentru ca este absolut purul adevar. Intotdeuna visul efemer de „mai bine” distruge binele sigur pe care il ai deja.

  5. Nu văd nimic rău în a-ţi dori „mai bine”. E rău atunci când fiind în căutarea „mai binelui”, nu vezi binele de lângă tine.
    (are vreun sens ce-am zis?)

  6. „E rău atunci când fiind în căutarea “mai binelui”, nu vezi binele de lângă tine” e fix explicaţia replicii lu Caragiale… :D
    Da, are sens. Normal că are sens!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s