Acasă » State of mind » Sărută-mă şi taci!

Sărută-mă şi taci!

Îmi place tensiunea ce creşte în intensitate cu fiecare centimetru pe care gura ta îl străbate înspre a mea. Îmi place când buzele noastre sunt aşa de aproape că îţi pot simţi răsuflarea caldă. Îmi place când ele se ating pentru prima oară şi simt acel fior plăcut ce-mi traversează întreg corpul. Îmi place când mă muşti uşor de buza inferioară, după care o masezi încet cu limba. Îmi place să te tachinez, smulgându-mă din sărutul tău, doar ca să revin şi mai dornică să îţi gust dulceaţa buzelor. Îmi place când îţi lipeşti buzele de ale mele într-un sărut apăsat şi aparent rece, dar totuşi foarte tandru. Îmi place când limbile noastre se prind într-un joc nebun, alergând una după cealaltă şi ajungând amândouă să se predea una alteia într-o dulce împăcare. Îmi place când îmi săruţi obrajii, nasul şi fruntea, în timp ce îni mângâi părul. Îmi place când îmi iei faţa între palme şi te pierzi în ochii mei, lăsându-mă să anticipez acea plăcută tensiune dinaintea punctului culminant. Îmi place când mă săruţi până îmi iei răsuflarea. Îmi place…

5 gânduri despre „Sărută-mă şi taci!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s