Acasă » Obsesii, angoase » Vânatul şi vânătorul

Vânatul şi vânătorul

Aşa mă enervez de tare când observ că toată joaca asta de-a şoarecele şi pisica se termină chiar înainte de a începe. Nu e nici pe departe amuzantă, ca să nu mai spun că nu e absolut deloc captivantă. Asta deşi în primă instanţă am impresia că skillurile mele de vânător sunt aşa de grozave, astfel că simpla mea prezenţă e suficientă pentru ca vânatul să renunţe la a-şi mai acorda o şansă la libertate.

Bunăoară, trebuia să fac abuz de tactici şi strategii elaborate pentru a pune mâna pe vânat, ba chiar aveam parte de o urmărire ce se întindea şi pe parcursul a câteva luni… dar nu şi acum.

Şi când rolurile se inversează prefer o vânătoare în toată regula. Şi cred că nu mi s-a întâmplat vreodată să cad pradă numai când simţeam în aer parfumul vânătorului. Nu! Dacă tot sunt vânat, măcar vânătorul să joace după toate regulile, că altfel unde mai e adrenalina şi senzaţia de euforie când eşti faţă în faţă cu prada?

Am constatat că am perioade în care mă plictisesc repede de postura vânătorului. Sau mai bine zis, nu mă mai atrage prada. Iar odată ce intră în posesia mea, sunt gata să o abandonez în secunda doi. Ce-i drept, asta nu prea mi se întâmplă decât atunci când vânătoarea durează prea mult, timp în care adun suficiente informaţii care mă determină să renunţ fie la urmărire, fie la pradă.

În momentul de faţă, îmi joc cu succes atât rolul vânătorului, cât şi rolul de vânat. Şi mă amuză teribil până şi greşelile stângace pe care le fac atunci sunt pe urmele victimei. În acelaşi timp în care nu tolerez aproape deloc erorile care survin din direcţia opusă, când intru în pielea vânatului.

Dar cum toate au o finalitate, la un moment dat tot mă voi plictisi de acest joc şi mă voi aşeza cuminte în banca mea până când cineva îmi va trezi un interes suficient de mare încât să mă cuprindă iar febra vânatului…

Un gând despre „Vânatul şi vânătorul

  1. Inteleg [paradoxurile si avantajele speculative ale fiecarei clase in parte, da’ daca e sa ne gandim un pic, nu-i mai bine sa fii totusi vanat? Atunci, in mod firesc, tu stabilesti regulile jocului ;)

    In cazu’ total extrem, poti sa fii chiar si arbitrul unei astfel de partide de-a prinselea, s-ar putea sa fie cel putin la fel de palpitant, daca nu chiar si la fel de productiv fata de oricare din optiunile de participant activ ;)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s