Acasă » Fiction » Tu urmezi!

Tu urmezi!

Andreea se plimba liniştită pe trotuar, privind admirativ demonstranţii ce mărşăluiau pe partea carosabilă, înarmaţi cu pancarte pe care scria citeţ „Nu vă uitaţi eroii!”. Se gândea prin câte trecuseră ei şi se sacrificii făcuseră pentru a atinge ceea ce unii consideră de la sine înţeles – libertatea!

Trecu pe lângă două blocuri de 4 etaje, dar pe măsură ce se apropia de blocul turn simţea cum inima îi bate din ce în ce mai tare, gata să-i străpungă pieptul. Nu înţelegea de ce. Curând însă avea să fie martona unei scene de groază.

La faţa locului ajunse imediat o ambulanţă şi două maşini de poliţie. Fără să vrea, se opri în loc, privind de la depărtare vacarmul ce tocmai se pornise. Vecinii ieşiră pe la ferestre, iar o parte din ei se strânseseră la intrarea în bloc. Nu peste mult timp, îşi făcură apariţia medicii şi asistenţii, care trăgeau după ei o targă. Iar pe targă….

Femeia gemea întruna, încercând să îşi mişte mâinile, acum imobilizate în chingile de la targă. Faţa îi era pe alocuri tumefiată, gura întredeschisă lăsând să se vadă cum o parte din dantura superioară fusese spartă, probabil cu un obiect foarte dur. Îi curgea mult sânge, deşi medicii se chinuiau să oprească fluviul roşiatic. Un ochi îi era vânăt şi aproape nici nu se mai vedea, de la umflătură. Remarcă totuşi sforţările femeii de a se uita în jurul ei pentru a vedea ce se petrece.

Mai apoi urmă o altă targă, de data aceasta acoperit complet cu o folie neagră. Andreea înlemni. E clar, avusese loc o crimă. Şi încă una oribilă.

Îşi reluă drumul, după un lung moment de şovăială, şi încercă să îşi seteze mintea pe alte imaginii decât cele proaspăt vizionate. Dar nu putea. Chiar dacă închidea ochii pentru un moment sau două, tot cele două tărgi le vedea în faţă.

În mulţimea strânsă acolo şi mirată peste poate, observă un bărbat între două vârste, cu un rictus sinistru. Nu credea să aibă mai mult de 40 ani, deşi corpul îi părea mai degrabă încovoiat şi gârbovit ca al unui moşneag adus de vârstă. Lângă el stătea o brunetă, cu tenul alb, evident mai tânără. Ciudat, dar ea nu avea pe chip nicio expresie.

Andreea îşi mută apoi privirea la poliţiştii ce interogau ici şi colo câte un om. I se păru curios că nimeni nu îi abordează pe cei doi. Aveau ceva care dădea de bănuit. Deşi, judecând după alţii care îşi dădeau coate şi chicoteau ca la un film în 3D, ei părea mai degrabă liniştiţi. Sau poate tocmai de asta?

În sfârşit, ce ştia ea? Îţi văzu de drum, iar în curând ajunse acasă, unde puse mâna pe telefon şi o sună pe bunică-sa. Află că e bine şi că tocmai ce-i scosese cloşca vreo două duzini de pui. Zâmbi.

Şi totuşi, continuă să aibă senzaţia că ceva nu e bine.

Peste ceva timp, coborând într-o zi până la butic să îşi cumpere un pachet de ţigări, Andreea dădu nas în nas cu câţiva poliţişti. Se uită la ei uşor contrariată, în vreme ce ei discutauîn şoaptă în faţa scării, uitându-se obsesiv spre etajele superioare.

Se apropie de unul dintre ei şi l-a întrebat ce s-a întâmplat. Acesta o luă deoparte şi îi spuse că urmau să facă un exerciţiu. În acel moment, uitându-se mai bine la el, Andreea recunoscu chipul anchetatorului care, în urmă cu câteva luni, mişuna întruna în faţa blocului turn, făcând ture între medicii de la ambulanţă, colegii care coborau din apartamentul cu pricina şi vecinii adunaţi la intrarea în bloc.

Făcu ochii mari şi îl întrebă dacă nu cumva are legătură cu incidentul acela, informându-l în acelaşi timp despre neliniştea care o urmărea încă de atunci.

– Inspector Panait mă numesc, şi îi întinse o carte de vizită.
– Eu sunt Andreea, stau chiar la această scară.

Acesta o privi insistent, cântărind-o din priviri. Ceva îi spunea că fata ştie ceva şi se poate încrede în ea.

– Da, ai dreptate. Credem că următorul „incident” va avea loc chiar aici, în blocul ăsta. Te rog să ai mare grijă de tine!

Andreea amuţi. Privi în gol pentru câteva momente, după care îşi ridică şi ea ochii spre ultimele etaje. „Care-s alea ultimele etaje? 3 şi 4? Sau 2, 3 şi 4?”, se frământa ea, în vreme ce senzaţia de nelinişte se acutiza.

Mai rămase câteva minute, ocazie cu care văzu iar cele două persoane considerate de ea „suspecte”, data trecută. Ieşeau zâmbitori din scara blocului. Un fior de gheaţă îi traversă corpul. Îl căuta din priviri pe inspectorul Panait, dar acesta plecase deja. Stătea cu cartea lui de vizită în mână şi nu ştia ce să facă.

Se răzgândi în privinţa magazinului, şi se întoarse în fugă spre casă, urcând şi câte două trepte deodată. Când ajunse între primul şi al doilea etaj, se opri brusc. În faţa ei stăteau dou inşi bine făcuţi şi o femeie cu părul prins la spate, într-un coc.

Andreea fu cuprinsă de panică. Femeia îi întinse un pistol mic.

– Are un singur glonţ. Ori tu, ori toată familia. Şi să nu te gândeşti că poţi pleca undeva, pentru că pe uşă ţi se montează chiar acum un dispozitiv exploziv. Atingi uşa, face bum! râse ea.
– Cum? Dar de ce? Nu înţeleg…, bâigui Andreea.
– Fetiţo, te-am remarcat! Tu urmezi!

Andreea se repezi la uşă, dar exact atunci ieşi pe uşă un al treilea bărbat, înalt şi uscăţel, cu o trusă de scule în mână. Din două mişcări instală pe uşă ceea ce părea un pătrăţel şi plecă, la timp cât să nu se lovească de Andreea, care intră rapid în casă. Tocmai când închidea în grabă uşa, auzi un râs înfundat şi aceeaşi voce feminină, care îi spunea:

– Mai mult de o oră nu rezişti!

Înăuntru dădu cu ochii de soră-sa, care avea ochii plini de lacrimi.

– Eu nu vreau să mori tu! spuse ea, înnecată de plâns.
– Diana, nu moare nimeni, îţi jur! îi răspunse ea, luând-o în braţe şi pupând-o pe frunte.

Cele două pisici se încurcau prin picioarele loc, cerşind atenţie. Le luară în braţe, iar Andreea o conduse pe soră-sa în ultima cameră. Îi spuse să nu se mişte de acolo, iar ea se întoarse în sufragerie, căutând cu ardoare ceva.

Scotoci dulapurile, analiză atent biblioteca, scoase toate sertarele biroului, împrăştiindu-le conţinutul pe podea.

Acum stătea hotărâtă în sufragerie, cu pistolul primit cadou într-o mână şi o armă semiautomată în cealaltă. Avea impresia că trecu o veşnicie. Aruncă o privire pe geam şi observă că începu să se întunece.  S-a uitat la ceas – 19:48. Mai avea 12 minute la dispoziţie.

Se năpusti în camera în care o închisese pe soră-sa şi cele două pisici, şi căută telefonul mobil şi cartea de vizită. Tremurând, formă numărul de telefon şi aştepta înfrigurată să răspundă cineva. Auzi într-un final vocea inspectorului.

– Vă rog, întoarceţi-vă aici, eu sunt, pe mine mă caută! spuse ea.
– Andreea? Ce s-a întâmplat?
– Doar veniţi aici, sunt mai mulţi, i-am văzut şi data trecută, dar grăbiţi-vă, că nu e timp, mai zise ea, încercând să îşi stăpânească emoţiile.
– Chiar acum pornesc!

Se uită iar la ceas. Mai erau câteva minute şi dispozitivul de la uşă avea să sară în aer. Oare vor ajunge la timp, oare va scăpa? Cu acest gând se îndreptă spre holul de la intrare. Înarmată cu cele două pistoale, pândea momentul. Dacă intră….

4 gânduri despre „Tu urmezi!

  1. Pingback: De citit « Dosarele Pix Revealed

  2. Pingback: Tu urmezi! (III) « Smeagol's Ramblings

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s