Acasă » Old school » Un grup de spammeri?

Un grup de spammeri?

What’s a Yahoo! Group
It’s where people with a shared interest meet, get to know each other, and stay informed.

Nu, în niciun caz!

Grupul a fost conceput pentru a facilita comunicarea între colegi şi profesori. Şi aşa a şi fost în primii trei ani de existenţă. Mesajele curgeau mai ales în sesiune. E de înţeles, lumea dorea să îngraşe porcul în ajun şi voia să ştie ce să îi dea spre îngurgitare pentru a căpăta proporţii cât mai mari. În restul timpului, marea era liniştită, ba chiar treceau zile întregi în care nimeni nu scotea un pâs. Pesemne, ca să nu-i deranjeze pe ceilalţi din studiu. Hahaha!

Dar unde vreau să ajung?

3 ani de zile grupul a fost numai bun pentru rezolvarea obiecţiilor şi nelămuririlor, pentru planificarea examenelor şi a evenimentelor, pentru diseminarea informaţiilor de interes general, pentru despicarea firului în patru în ceea ce priveşte superba noastră facultate.

Acum e numai bun pentru mesaje nesolicitate. Pentru că încă primesc înştiinţări cum că cineva doreşte să se alăture grupului, cineva care nu are nici în clin, nici în mânecă cu ce avem noi de împărţit.

Sau are. Vrea să facă PR. Cred, nu sunt sigură, nu ştiu exact cu ce se mănâncă PR-ul ăsta, deşi l-am studiat, chipurile, 3 ani. Dar mie îmi aduce mai degrabă a spam.

Şi ca să dau cărţile pe faţă, mă bucur foarte mult când văd un mesaj nou în folderul „relaţioniştilor”. Mă gândesc la colegii cu care am împărţit bune şi rele în anii ăia, şi mă gândesc că unul dintre ei s-a gândit să mai şteargă praful pe grup, şi să spună ceva care mi-ar aduce aminte de perioada respectivă.

Ţeapăăă!!

Un exemplu: „Cum sa ajungi la Paris in 5 pasi?”  e ultimul mesaj primit de pe grup, de la o domnişoară care a terminat odată cu noi, zice ea în motivaţia care a însoţit aderarea la grup (pentru că da, e nevoie de „my approve” să intri în grup). Aceeaşi domnişoară care a mai postat şi pe grupurile altor facultăţi din alte oraşe mesaje asemănătoare (mulţumesc yahoo profiles pentru aceste detalii).

N-am nimic (de cele mai multe ori) cu colegii care îşi promovează cursurile, workshopurile, şi munca lor, în general. Bravo lor că au ajuns să pună în practică ce au învăţat şi că fac ceea ce le place.

Dar ceilalţi?

UPDATE: eu renunţ la grup; de ce trebuie să primesc acelaşi mesaj minunat de două ori?

3 gânduri despre „Un grup de spammeri?

  1. Ultima vine de la Seba Petrișică.
    Cică să dăm click pe ceva site cu pamperși și să votăm „cel mai dulce îngeraș”.

    What The Fuck?!

    „Știu că este un mesaj off topic și știu că nu vă interesează fotografia în principiu, dar puteți să-mi urmăriți și mie blogul și eventual să îmi dați multe commentarii, mai ales la posturile cu țâțe. Iar dacă dați mesajul ăsta și la prietenii voștrii ar fi minunat. Ce vă costă? Doar e moca.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s