Acasă » Obsesii, angoase » Întreg universul conspiră împotriva mea (I)

Întreg universul conspiră împotriva mea (I)

Eu sunt un om cu foarte multe defecte. Aşa de multe încât uneori stau să mă întreb dacă mama natura m-a înzestrat din greşeală şi cu vreo calitate. Evident, nu există nimeni pe lumea asta care să fie compus doar din defecte, dar eu am perioade în care defectele parcă mi se acutizează, în vreme ce calităţile sunt împinse mult prea în spate ca să mai poată fi luate în considerare. Dar, în sfârşit!

Ţin minte că în clasa a II-a, în vreme ce căram lădiţele cu roşii afară din solar, soră-mea mi-a şoptit în treacăt „copilă, tu suferi de mania persecuţiei„. Nu, nu mi-a aruncat vorba asta aşa din senin, ci în urma impresiei mele (exprimată cu voce tare, e clar) că toate chestiile grele cad pe capul meu şi nimeni nu vrea să mă ajute.

Am cărat după mine expresia respectivă până acum. Iar la un moment dat, chiar o afişam cu mândrie. Ciudat, dar oamenii încearcă de obicei să îşi ascundă defectele. Eu nu, ba dimpotrivă, mi se părea că a fi o persoană care suferă de mania persecuţiei este un lucru cât se poate de mişto, care mă diferenţiază de ceilalţi. Că doar „original stands out in the crowd” (deşi nu găsesc nimic original în treaba asta).

Mai târziu mi-am descoperit şi alte defecte, cu care însă nu-mi vine să mă mândresc atât de mult. Pentru cine nu ştie (încă), sunt paranoică şi maniacă, sau ceva combinaţie a celor două dătătoare de mari dureri de cap. E drept că ambele au nişte fundamente solide (era să zic sănătoase).

Spre exemplu, mania uşii închise. S-a manifestat prima dată când stăteam în Girocului, cu ex-ul. La început nu am băgat de seamă, mă acuzam singură de memorie foarte scurtă. Însă prima „criză” a avut loc într-o dimineaţă când, în drum spre lucru, m-am trezit cu întrebarea „eu am închis uşa?”. Dar fiind prea departe pentru a face cale întoarsă, am sunat-o pe soră-mea şi am rugat-o să treacă pe  la mine să verifice. Nu ştiu dacă m-a iertat, dar când m-a sunat înapoi, îi puteam „citi” nivelul de iritare din glas. Altă dată am exasperat pe toată lumea cu întrebarea asta. Iar în altă zi, m-am întors de trei (!!) ori din drum doar ca să constat că uşa era bineînţeles închisă. Şi pentru că eu sunt deosebită din cale-afară, mania se manifestă inclusiv când sunt acasă şi nu plec nicăieri.

Cu paranoia e mai complicat, şi o să vorbesc despre ea altă dată. Şi nu pentru că ar fi mai importantă decât toate celelalte la un loc (deşi este), ci pentru că are o mulţime de fire care trebuie descâlcite, lucru pentru care nu am dispoziţia necesară acum.

Totuşi, „is there a doctor shrink in the house”?

3 gânduri despre „Întreg universul conspiră împotriva mea (I)

  1. Eu nu cred ca esti atat de „defecta”, poate mai degraba aiurita, cand pleci de-acasa cu capu-n traista. Ia zi, castile uiti sa le pui in urechi? :P

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s