Acasă » Dear diary » Povestea vieţii mele

Povestea vieţii mele

A fost odată ca niciodată…

Cam aşa încep toate poveştile, doar că a mea a început cu „dear diary”. Nici măcar cu „dragă jurnalule” sau „dragul meu jurnal”, şi asta pentru că, presupun eu, mi-a plăcut limba engleză de când am descoperit Cartoon Network, cu Plastic Man şi Inch High Private Eye. Şi de când am câştigat primul concurs, la grădiniţă la limba engleză, unde am primit ca premiu o revistă şi un breloc.

Continuarea a fost însă cât se poate de românească. Iar pe undeva prin clasa a VI-a am scris primele file de jurnal. Îmi notam acolo cum a fost la şcoală, ce colegi s-au mai certat între ei şi de ce, câte teme aveam şi de care îmi era lene să mă apuc, cât de mult îl iubeam pe Robert şi cum îl priveam pe furiş în pauze, ce planuri de oameni mari îmi făceam cu prietena mea cea mai bună, cum mă enervau tata şi soră-mea când făceau dezordine cât 10.

În vacanţa de vară deja începusem un alt caiet. De fapt era un carneţel pe care îl căram după mine peste tot, inclusiv la piaţă, când mergeam cu Maia să vindem roşii. „Azi mă întâlnesc cu Dragoş şi poate – ce fain ar fi! – mergem diseară la baie, la Olt. Dan m-a întrebat dacă mai e soră-mea şocată. Cum adică şocată, păi ce s-a întâmplat?!”

A urmat clasa a VII-a, cu Nicu care în final s-a cuplat cu Ralu, cu digiru’ care făcea tot timpul mişto de noi şi care m-a chinuit într-o zi la hartă vreo juma de oră de tremurau chiloţii pe mine, cu „Passion Kiss” – formaţia ce voiam să o înfiinţez cu cea mai bună prietenă şi primele scrisori de la Emi.

Curând aveam să scriu şi primele însemnări codate, cu un alfabet de semne inventat de mine şi notat pe una din coperţi. Tata l-a găsit, a descifrat mesajul, şi a urmat un scandal de proporţii.

Şi am ajuns la Vâlcea (Rm. Vâlcea), cu parcul Zăvoi, cu George care îmi arăta oraşul, cu colegele de cameră şi năzbâtiile pe care le făceam când pleca pedagoga din inspecţie. Plus un munte de amintiri unele mai plăcute decât altele, toate consemnate cu grijă în jurnal.

Până am ajuns la liceu când, dintr-un impuls prostesc zic eu, mi-am aruncat toate amintirile la gunoi. „Eu te cred că ai pe acolo şi multe lucruri frumoase, dar ca să uiţi tot ce-a fost urât şi dureros…”. N-am să mă iert niciodată pentru uşurinţa cu care mi-am luat în braţe caietele şi agendele şi le-am aruncat fără nicio reţinere în tomberonul de la colţul blocului.

Acum le vreau înapoi!

Va urma.

Un gând despre „Povestea vieţii mele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s