Acasă » Fiction » Copilul

Copilul


Stătea zgribulit în banca sa din ultimul rând şi nu îndrăznea să ridice ochii. Se gândea că dacă face vreo mişcare, va atrage iar atenţia colegilor. Iar aceştia, la rândul lor, îşi vor canaliza iar întreaga energie spre a-l lua pe sus şi a-l ţintui în colţul clasei, alături de coşul de gunoi.

Dar nici nu apucă să-şi deruleze în gând scenariul, că s-a şi trezit târât afară din bancă de către doi dintre ei. Unul îi apucă fularul de la gât, pe care îl făcu mototol şi începu să joace fotbal cu el. Avu o tentativă de împotrivire, dar reacţia lui nu a făcut decât să atragă spre sine alte batjocuri.

Într-un târziu ajunse acasă. Îşi scoase fularul prăfuit. Observă atunci că avea şi câteva găurele, făcute probabil cu bricheta pe care unul dintre vlăjganii clasei o tot mânuia prin faţa lui. Îşi lăsă geaca în cuier, se descălţă de ghetele ponosite şi intră în sufragerie.

Imaginea dezolantă îl făcu să ofteze, pentru a câta oară? Pereţii scorojiţi, alături de canapeaua mult prea uzată, dădeau încăperii un aer aparte. O văzu pe maică-sa dormind, într-o poziţie cam chinuită, cu o mână atârnând spre podea. Alături, două sticle, dintre care una culcată din care încă mai picura un lichid incolor. Covorul avea o pată mare în locul respectiv, iar culorile parcă se mai invioraseră puţin. Atmosfera duhnea a alcool, fapt ce îi înteţi ameţeala.

Televizorul încă mergea, dar telecomanda n-o vedea nicăieri, pentru a pune capăt zgomotului pe care deja nu-l mai suporta. Voia linişte! O căuta din priviri, în timp ce ridică sticlele cu gândul să le ducă la bucătărie. A observat-o într-un final, sub capul maică-sii. Lăsă sticlele goale deoparte, şi încercă să o scoată de acolo. Procesul s-a dovedit anevoios, mai ales că nu voia să o trezească.

Zăbovi câteva clipe lângă capul ei, calculă în gând că la cât bause, n-are cum să mai simtă ceva pentru câteva ore, aşa că dintr-o mişcare rapidă, se trezi cu telecomanda în mână. Închise televizorul, luă cele două sticle şi plecă la bucătărie.

Ajuns acolo, un miros de rânced îi invadă nările. Nu, nu i se făcu rău, era prea obişnuit cu el. O oală stătea pe aragaz, cu capacul gata să se prăvălească pe jos, iar masa era plină de fărâmituri, ulei, un morman de coji de cartofi şi o bucată de slănină la care se adunară muştele. Chiuveta era înţesată de farfurii puse la grămadă, alături de trei căni, câteva tacâmuri, iar deasupra trona un spate de pasăre, pe jumătate dezgheţat.

Îşi suflecă mânecile, puse slănina pe o farfurie şi se apucă să cureţe masa de mizerii. Apoi luă bucata de carne din chiuvetă şi o aşeză într-un castron cu apă, după care începu să spele vasele.

Când puse şi ultima farfurie la locul ei, încercă să zâmbească. Nu reuşi, era peste puterea lui să facă asta.

De fapt, nici nu-şi amintea când a zâmbit ultima oară. Părinţii erau alcoolici şi lucrau cu ziua pe unde apucau. Când se întorceau acasă, se certau din mărunţişuri, în timp ce televizorul urla în fundal. Închis în camera lui, copilul încerca să se concentreze la teme, dar zgomotul prea puternic îl făceau să îşi acopere urechile şi să plângă. De fapt, aşa şi adormea, cu lacrimile uscându-i-se e faţă.

Singurul lucru pe care şi-l dorea din toată inima era liniştea. Visa cu ochii deschişi la cum ar fi să se cufunde în linişte fără ca cineva să-l întrerupă.

„Când o să mă fac mare…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s