Acasă » State of mind » (în)Frânt

(în)Frânt


Întâi simt cum un fior fierbinte îmi traversează întreg corpul iar apoi mă sufocă. Respir greoi şi încep să tremur. Simt un nod în gât, aş vrea să zic ceva, dar nu pot. Ochii mi s-au umplut de lacrimi, dar îmi impun să nu las niciuna să curgă pe obraz. Îmi adun ultimele forţe, zâmesc amar şi nu pot să nu mă întreb „cu ce am greşit?”. Apoi încep să râd isteric şi să am impresia că totul e doar un vis urât care parcă nu se mai termină.

Îmi vine să urlu, să zbier cât pot de tare, să plâng până nu mai am lacrimi, să mă agăţ de el într-un ultim gest disperat şi să-l implor să nu plece. Tot universul se prăbuşeşte în jurul meu, pentru că el – centrul universului meu, m-a lăsat în întuneric.

Îmi muşc degetele de ciudă, îmi repet întruna că nu e adevărat ce se întâmplă, iar atunci – în ultimele momente de existenţă pentru „noi” – mă reped asupra lui, cu gând să sfâşiu carnea de pe el, să simtă şi el ce mult mă doare.

Timpul se dilată şi dintr-o dată se scurge dureros de încet. În primele momente nu realizez ce se întâmplă, sunt confuză şi nu ştiu încotro să mă îndrept. Şi chiar dacă mă opresc pentru o clipă să îmi trag răsuflarea, tot nu îmi dau seama unde mă aflu.

Ulterior încep să mi se cicatrizeze rănile, cel puţin aşa îmi place să cred. Din păcate, în adâncul meu ştiu că nu e deloc aşa, iar fiecare lucru pare să îmi amintească de el. Răsucesc singură cuţitul în rană, rememorând fiecare clipă petrecută împreună, până le storc de sevă şi nu mai rămâne nimic de ele.

Şi timpul trece iar eu încep să cred că le vindecă pe toate. Dar nu, nu-i aşa. Exact când mă consider complet vindecată de el, îmi apare în cale. Îmi zâmbeşte cald, mă întreabă ce mai fac, dacă sunt bine. Iar eu îi răspund surâzătoare că da, sunt okay.  Când de fapt, exact atunci are loc o avalanşă de emoţii.

Într-un final reuşesc totuşi să fac un pas înainte. Mi-am mutat gândul de la el, deja există altcineva, un alt el. Care mă fascinează şi s-a mutat deja în gândurile mele.  Iar acolo, în acel colţ al minţii, ne înţelegem aşa de bine!

Dar el nu ştie că mă gândesc cu atâta ardoare la el, cel mult bănuieşte. Iar dacă totuşi află, reacţia lui n-o să facă altceva decât să mă rănească şi mai tare. Neintenţionat, pentru că toate indicile conduc la ipoteza că în inima lui există deja o ea. Iar acea ea nu sunt eu.

Mă voi angaja într-un lung proces de uitare. Îmi voi ocupa mintea cu lucruri mărunte, timpul iar se va scurge încet, iar eu voi continua o vreme să mă întreb „oare cum ar fi fost dacă…?”.

Şi voi spera ca data viitoare când mă îndrăgostesc să fie pentru ultima oară!

Aşa mă simt eu câteodată. Acum doar mă bântuie.

3 gânduri despre „(în)Frânt

  1. wow…cred ca atata lume plange si intra in cura de slabire fortata la prima despartire…dar cand iti dai seama ca se intampla de atat de mult timp si la absolut toata lumea incepi sa o vezi ca pe o rutina..mie imi place sa ma indragostesc merita pretul despartirii si sper sa mi se intample de cat mai jmulte ori in viata..prea emo faza cu sa mi se mai intample doar o data.. cred ca tre sa iti iei mintea de la el si sa o pui pe valium…nu o sa te indragostesti dar o sa ai o experienta destul de colorata si vie…

  2. urban dragă, aici nu vorbesc despre prima despărţire.
    mă faci acum să dau un citat cam morbid, dar care aici merge la fix „moartea unui om e o tragedie, moartea unui milion de oameni e statistică”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s