Acasă » Obsesii, angoase » Trafic urban (şi feroviar)

Trafic urban (şi feroviar)

Se ia una bucată preafrumoasă fată, adică eu, care tre’ să îşi conducă muma la gară, aka mama.

Decid cu soră-mea că expresul (pentru care cumpărasem în prealabil bilete) nu e cel mai potrivit mijloc de transport, întrucât orele de plecare sunt fie prea devreme, fie prea târziu. Aşa că o iau pe mama de mână şi o plasez strategic în intersecţia din Torontal, în timp ce eu fac (re)aprovizionarea cu bilete.

Şi cum stăteam noi şi aşteptam cuminţi 10-le sau 18-le, constat că semaforul nu funcţionează. Mă uit la ceas – 8 jumate (ciudată oră pentru a da disable la luminiţe, dar să zicem). Şi uite aşa, preţ de vreo 5 minute am avut parte de un spectacol cu maşinuţe care nu acordau prioritate, făceau liniuţe sau pseudo-drifturi când virau stânga.

Apare 10-le la orizont, urcăm, ajungem la gară, mă uit pe tabela de plecări. Trenul avea întârziere 10 minute. Wtf? Parcă pleca din Timişoara, nu o tranzita… De fapt,venea de la Belgrad.

Pe peron, altă distracţie. Apare într-un final acceleratul minune şi opreşte în staţie… la capătul peronului. Şi stă. Şi stă. Şi stăm şi noi – turma de viitori călători, uitându-ne ca proştii la el. M-a fulgerat gândul că poate tre’ să ne deplasăm noi într-acolo, deşi mi se părea total anapoda, petru că linia era liberă şi trenul se putea desfăşura în toată splendoarea lui. Da’ de unde!

Astfel am petrecut câteva minute bune, uitându-ne noi la tren şi trenul la noi. Ca într-un final să risipească naşul misterul ce domnea în jurul acceleratului venit de la sârbi – se suplimenta cu 4 vagoane, de-aia a lăsat linia liberă.

Şi uite aşa a plecat trenul cu o întârziere de 20+ de minute. C’aşa e-n tenis România.

Întoarcerea la domiciliu n-a decurs nici ea în linişte, cu toate că îmi doream nespus.

Întâi că, imediat ce am traversat strada înspre staţia de fir, am ginit în negura buclei de la Elba un 10. Care 10, până am ajuns eu înapoi, mi-a tăiat calea.

Doi, întoarsă în staţia de fir observ doi duzi trăgând din ţigară, dintre care unul mai trăgea şi cu ochiul. La mine. Nu vă zic ce priviri îmi arunca; a fost mai dramatic ca în filmele cu proşti.

Trei (cifra magică şi fatidică, din câte se pare), sătulă de aşteptat firobuze ce refuză să se arate la faţă, fac stânga-mprejur şi mă îndrept spre taxiuri. În dreapta nimic, în stânga taxiuri fără taximetrişti. Am urcat deci în primul care mi-a ieşit în cale cu tot cu şofer. Care şofer cred că suferea fie de ADHD, fie de OCD, fie fumase ceva, că prea era agitat şi dădea din mâini. Plus că vorbea mult; mai mult decât mine. Şi care a crezut că sunt la liceu. Şi pentru că sunt o preafrumoasă fată, m-a dus până la scară, mi-a urat baftă şi mi-a făcut şi discount de 50 de bani (deşi iniţial n-a vrut decât 5 lei pe o cursă de aproape 7).

Vedeţi ce urbe colorată avem? Cum să n-o iubesc?

ps: gara arată sinistru; m-au trecut fiori, şi nu de dragoste!

4 gânduri despre „Trafic urban (şi feroviar)

  1. Pingback: Undei Hruşcă, şi Crăciunul… « Smeagol's Ramblings

  2. Vezi daca esti o preafrumoasa fata? Imediat iesi in evidenta si ti se intampla lucruri stranii. Nu puteai ramane doar frumoasa? :P

    Btw, misto tema cea noua :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s