Random Ramblings

=Coctail de obsesii si angoase=

Joaca de-a îndrăgostitul

pe Iulie 21, 2009

Senzaţia de fluturi în stomac este probabil cel mai cunoscut simptom. Şi, evident, cel mai des întâlnit. Deşi, curios, eu nu am simţit fluturii făcându-şi de cap prin stomac atunci când ochii mei căutau fără oprire aceeaşi şi aceeaşi persoană.

Altceva îmi dă de veste că acel cineva îmi face inima să bată mai tare. Pentru că, de fapt, exact cu asta începe – inima îmi bate mai puternic şi mai alert când cineva se află prin apropiere. Apoi urmează valurile de căldură alternate cu fiori reci, pierderea pe drum a cuvintelor sau înţepenirea lor undeva în gât. Iar ce mă trădează cel mai tare este înroşirea până în vârful nasului. Dar abia când ajung în punctul ăsta recunosc faţă de mine însămi că m-am îndrăgostit, şi încă rău de tot!

Dar deşi mă îndrăgostesc în fiecare zi, uneori chiar de aceeaşi persoană, de foarte puţine ori am avut parte de tot alaiul de simptome descrise anterior. Ce mi se pare ciudat este că uneori nici nu îmi dau seama că m-am îndrăgostit, astfel că mă trezesc dintr-o dată că bătăile inimii au luat-o razna, mă trec bursc frisoane, mă bâlbâi mai rău ca un copil mic şi roşesc de nu ştiu pe unde să mă ascund.

În rest, fac faţă cu brio provocărilor, şi chiar ţin sub control orice semn care mi-ar trăda emoţiile. Aşa de bine încât nu mai consider îndrăgostitul o sursă de adrenalină. Iar pe lângă asta, pe cele mai multe dintre ele le tratez cu indiferenţă, lăsându-le să se stingă de la sine. Uneori e vorba de câteva ore, alteori chiar de câteva săptămâni sau luni.

Alteori se întâmplă să nici nu mă îndrăgostesc, dar totuşi unul dintre simptome să apară ori de câte ori dau nas în nas cu cineva. Pe de o parte nu îmi place senzaţia, pentru că lasă loc de interpretări, însă de cealaltă parte, o privesc ca pe o dovadă în plus că cineva merită suficientă atenţie din partea mea.

Uneori mă îndrăgostesc doar de dragul îndrăgostitului, pentru că îmi place să simt pulsul inimii accelerându-se. E un sentiment foarte plăcut, care mă face să zâmbesc mai mult ca de obicei, şi care mă binedispune pe loc.

Evident, nu mă îndrăgostesc doar de cineva. O aromă, un peisaj, o pisică, o melodie, o fotografie… de aproape orice îmi încântă simţurile mă îndrăgostesc!

De-asta le şi iau pe toate în joacă. Asta până apare cineva, care mă face să îmi pierd capul. Moment în care toate celelalte pălesc…

Ca acum oare?

image from Le Love

Anunțuri

One response to “Joaca de-a îndrăgostitul

  1. Iri spune:

    da, mai ales de pisică să te îndrăgosteşti!

    cam la toată lumea e la fel. unless eşti o piţi care se îndrăgosteşte de bani. cred că acolo sunt alte simptome. :D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: