Random Ramblings

=Coctail de obsesii si angoase=

Compasiune

pe Iulie 13, 2008

Ma intorceam zilele trecut de la lucru, cand privirea mi s-a oprit in dreptul sau. Un batranel slabut, garbovit de ani si de probleme, statea rezemat de zidul unei cladiri. Era imbracat saracacios si ochii lui parca implorau putin mila. Am trecut mai departe, cu inima indoita si cu tristele in suflet. Nu ii oferisem nimic. In definitiv, ce puteam sa fac? Sa ii ofer o suma simbolica de bani? Oare numai de ei ar avea nevoie?

Ma tot gandesc cum ajung acesti oameni sa traiasca pe strazi. Unii dintre ei au fost doctori sau profesori. Cum e posibil? Cum au ajuns sa fie atat de singuri, incat nimanui sa nu-i mai pese de soarta lor? Ce s-a intamplat cu familia lor si cu toata viata pe care au avut-o?

Exista vreo solutie pentru acesti oameni marginalizati sa aiba parte de mai mult decat un strop de mila?
Unii ii ocolesc, ca pe niste paria ai societatii, unii ii privesc ca mine, cu compasiune, si isi vad in continuare de drumul lor, altii chiar se indura sa le puna in mana o bancnota de 1 leu. E de ajuns? Nu cred.

Cu siguranta exista centre de adapost pentru aceste persoane napastuite de soarta, dar stiu ei acest lucru? Din moment ce ai tot ce iti doresti, iti trece prin gand sa te interesezi de asa ceva? Dar odata ajunsi acolo, sunt ei tratati cum se cuvine? De cate ori au iesit pe teren asistentii sociali pentru a-i gasi? Nu stiu.

Cert este ca de fiecare data cand ii vad ma simt mica si neputincioasa. Iar compasiunea mea nu stiu cat de mult ii incalzeste. Si in cazul asta, ce e de facut?

Anunțuri

7 responses to “Compasiune

  1. Iri spune:

    Dora, aceşti bătrâni care dinadins ies cu bube, picioare rupte şi tot felul de boli scârboase pe stradă, mai ales acum în toiul arşiţii încălzirii globale, care aruncă cu priviri acuzatoare de gen: „Tu ai bani, eu nu. Şi mai ales, uite cum arăt. Nu crezi că ar trebui să-mi dai şi mie?” făcându-ne să ni se chircească sufletul în noi de compasiune, durere, milostivie, etc…. ei well, aceşti fantastici bătrăni, fac parte din reţele bine organizate de cerşetorie. Majoritatea. Nu zic toţi. Mai există şi excepţii. Anyway, oamenii aceştia fac milioane pe săptămână, nemuncind. Din „compasiunea” trecătorilor. How fair is that? Dar, dacă noi trecătorii milostivi, nu am mai da bani la oamenii „săraci” pe stradă, nici strada nu ar mai fi plină de ei. Simple as that. S-ar reorienta. Şi-ar găsi alte mijloace. Probabil să fure. Mult mai mult decât o fac acum.

    Spun asta din compasiune, pentru noi oamenii care încercăm zi de zi să ne facem un rost, care ne punem întrebări de genul „ce trebuie să fac mai departe şi cum?” şi nu aşteptăm să ne pice firimiturile bogatului.

    dacă mai e vreo nelămurire, revin. poate şi cu o mică povestioară. :)

  2. Smeagol Jr. spune:

    I’m looking forward sa aud povestioara. Si da, m-am gansit si eu la retelele organizate (mai ales dupa ce am vazut Filantropica), dar unii chiar nu cred ca fac parte din ele. Iar batranelul pe care l-am vazut eu face parte din a doua categorie.

  3. Drugwash spune:

    Iri, dacă aş fi ca tine, ţi-aş dori să ţi se facă într-o zi rău pe stradă şi să ai parte să treacă pe acolo numai oameni ca tine.
    Numai că din fericire, sîntem diferiţi. Welcome to the (lost) world!

  4. Cipri spune:

    stiu si eu… sunt oameni si oameni… impresii si impresii. Unii sunt convinsi ca cei care cersesc, majoritatea dintre ei cel putin, sunt organizati in retele, altii, la fel de multi, poate si mai multi, considera ca cei care cersesc, sunt de fapt napastuiti cu adevarat. Eu cred ca adevarul e undeva la mijloc. Oricum ar fi, ceea ce cred cu strasnicie este ca cersetoria nu trebuie incurajata, sub nicio forma. Adica, toti cei care muncim, dam cu sau fara voia noastra un anumit procent din venit (salar) catre serviciile de asistenta sociala. Faptul ca „mai marii peste noi” nu directioneaza/administreaza cum se cuvine aceste fonduri, nu cred ca e din vina noastra personala, decat eventual intr-o foarte mica masura.
    Oricum, ceea ce conteaza este ca, oricum ar fi… trebuie sa stii sa faci diferenta: cand oferi ajutorul unei persoane aflata in nevoie, si cand nu o faci.

    Cipri

  5. Alice spune:

    Mie imi pare rau de toti cei care sunt nevoiti sa renunte la demnitate pentru a putea supravietui. Dar cand vad un batran, mi se rupe sufletul. Oricat de grabita as fi sau oricat de rau as sta cu finantele, incerc sa ajut cum pot, altfel am insomnii cateva nopti. Toata lumea imi spune ca sunt prostuta si ca oricum nu rezolv nimic dandu-le bani…dar pur si simplu nu pot trece pe langa ei de parca nu ar fi acolo.

  6. Paul G spune:

    Tu poti sa faci ceva pentru el/ei.
    Personal pot sa-ti dau idei…dar e mai bine ca sa faci ceea ce simti tu ca trebuie sa faci,daca vine din interiorul tau…e mult mai autentic.:)

  7. adeenah spune:

    ma, si mie mi se rupe sufletul de batrani si de animale…si imi pare rau k nu am nici o putere sa ii ajut. Si chiar daca le-as oferi 1 leu, nu cred ca i-ar ajuta cu mare lucru…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: