Eragon, acest Frodo de Alagaesia

Published august 19, 2012 by Dora Cascadora

Rezumat: citiţi cartea, e frumuşică (cu rezervele de rigoare, că altfel aş spune că e frumoasă), însă nu vă uitaţi sub nicio formă la film, altfel o să pierdeţi şi voi o oră jumate din viaţă, pe care n-o puteţi recupera nicicum.

Când am văzut prima oară trailerul de la film, acum câţiva ani, la fiecare a treia secvenţă exclamam câte un „pfuai, ce seamănă cu LOTR!”. Nu ştiam pe atunci că are la bază cartea cu acelaşi nume, cu atât mai mult că autorul cărţii avea la momentul scrierii undeva pe la 15 ani.

După luni întregi de pistonare din partea unui prieten, care mi-a tot lăudat-o, timp în care n-am făcut altceva decât să îi şterg coperta de praf, am reuşit. Am deschis-o şi am descoperit ce se ascunde în paginile ei (adică paragrafe cu dialoguri şi descrieri).

Încă din primele pagini, am făcut cunoştinţă cu Eragon, acest Frodo de Alagaesia, cum spuneam mai sus, care, afară de faptul că ocazional se suie pe dragoniţa sa, pe nume Saphira, nu se deosebeşte prea mult de Frodo. Niciunul nu străluceşte de inteligenţă, amândoi se aventurează cu capul înainte, fără să ştie prea bine încotro şi cum. Dar în fine…

Eragon, primul volum al (uau, imagine my surprise) trilogiei Moştenirea, este un mic bildungsroman, în care Eragon, cel din titlu, îşi depăşeşte statutul de simplu băiat de ţară, ajungând la cel de Cavaler al Dragonului (o traducere cam neinspirată pentru Dragon Rider) în acelaşi timp în care (ce coincidenţă!) atinge şi vârsta bărbăţiei.

Cel ce îl iniţiază în tainele cavaleriei şi ale magiei este Brom, omul care ştie o mie de poveşti, ca un fel de Aragorn, dar care moare undeva pe la jumătatea cărţii. Mi s-a părut cam egoist în împărtăşirea informaţiilor, plin de secrete pe care intenţionează (şi chiar reuşeşte, într-o oarecare măsură) să le ducă cu el în mormânt, şi cam arogant ici şi colo.

Brom e înlocuit mai apoi de Murtagh, personaj-suport, asemeni lui Sam, cu deosebirea că Murtagh suferă puţin de mania persecuţiei, iar afară de a-l detesta cu pasiune pe Galbatorix, regele cel rău, şi a-şi urî tatăl, nu i-am găsit alte scopuri în viaţă.

Am mai găsit o elfă chinuită (la propriu), care nu se aseamănă nici pe departe cu elfele lui Tolkien. Nu că nu ar fi frumoasă (mă rog, frumuşică) sau deşteaptă, dar parcă îi lipseşte  graţia aceea specifică.

În rest, dacă o iei la pas prin Alagaesia, e foarte posibil să dai peste urgali, nişte orci mai măricei, sau, dacă eşti chiar ghinionist, peste kulli, echivalentul uruk-hai-lor.

Gama de personaje este destul de vastă, însă niciunul dintre el nu este, cu excepţia lui Eragon, descris mai în detaliu. Afară de asta, acţiunea este cam încâlcită, iar ruta prin care Eragon ajunge, într-un final, la Vardeni, este ca un labirint care te zăpăceşte de cap. Eu m-am simţit „măturată” dintr-un oraş în altul, fără să-mi dau seama prea bine de ce ajung într-un loc sau altul.

Dar atât despre carte, să trecem la partea cu adevărat dezastruoasă, şi anume ecranizarea. N-am mai văzut demult un film aşa de prost. Atât regizorul, cât şi scenaristul (cărora nu mă obosesc să le menţionez numele, că oricum n-am auzit de ei), au mătrăşit acţiunea şi aşa fragilă a cărţii. Începând cu costumele, care sunt absolut oribile, până la replici, care au orice, numai savoare nu.

În plus, în ciuda unei relativ bune distribuţii, între care slăbiciunea mea, Robert Carlyle, interpretarea lasă de dorit. Robert Carlyle, în rolul lui Durza, este fad şi neconvingător, Jeremy Irons, alias Brom, începe promiţător dar sfârşeşte prost, iar Rachel Weisz îşi iroseşte vocea cu replicile cam insipide ale Saphirei. Nici John Malkovich, nu scapă uşor, deşi spune doar vreo trei vorbe.

Ca şi când n-ar fi îndajuns, abundă scenele „inspirate” (să nu spun copiate) din Lord of the Rings. Iar cea mai frapantă asemănare e scena în care Durza, aflat undeva la înălţime şi cu pleata fluturându-i în vânt, ordonă unei armate uriaşe de urgali să pornească la atac. E drept, nu le spune „to war!”, la fel ca Saruman, ci „annihilate!”, dar e cam aceeaşi Mărie.

Una peste alta, până şi Fire and Ice, despre care am o părere la fel de proastă, e mai bine realizat şi mai credibil decât Eragon. Păcat de carte!

3 comments on “Eragon, acest Frodo de Alagaesia

  • Hehe, funny… se pare că azi e “duminica dragonilor”. :) Din păcate pentru mine, ai apărut tîrziu cu recenzia, am văzut de mult filmul – judecînd însă după cît de multe mi-amintesc din el (huh?), înclin să-ţi dau perfectă dreptate. ;)

    O duminică plăcută! :)

  • Pe mine m-a dezamagit total ecranizarea cartii “Tacerea mieilor” si nici acum nu stiu de ce. Jodie Foster a jucat destul de binisor iar interpretul lui Hannibal, marele Anthony Hopkins a fost usor de privit. Insa… Cartea imi daduse un alta stare. Eram atat de curioasa sa vad ce se va intampla in continuare incat am petrecut ore intregi in camera mea fara sa stiu cum a trecut timpul. Poate chiar faptul ca am citit cartea inainte mi-a oferit o imagine mai plictisitoare a filmului. Totusi, ecranizarile cartilor “Balciul Desertaciunilor” si “Portretul lui Dorian Gray” mi-au placut chiar daca le citisem cu cateva zile sau saptamani. In ceea ce priveste filmul pe care l-ai prezentat, ei bine, nu l-am vazut pana acum insa am apucat sa urmaresc cateva minute din “Fire an Ice” atunci cand era difuzat pe Pro. Un film ciudat… Cu impresia aceasta am ramas si nu imi doresc sa il mai urmaresc vreodata. Nu ma bucur sa aflu ca se fac filme si mai ciudate deoarece se strica unele cariere si nimeni nu ar vrea sa ramana fara munca. Totusi, mai intreb. Ca actor, vezi scenariul inainte si incerci sa intri in pielea personajului pe care il vei avea de interpretat. Daca nu reusesti, de ce accepti rolul stiind ca treaba pe care o faci nu va fi pe placul celorlalti?

  • Motive sunt convinsă că există. La fel cum cred că uneori, până nu se văd ei pe ei pe peliculă, nu îşi dau seama cât de neconvingători sunt. Sau poate că pe hârtie rolul pare mai decent decât este de fapt…
    Şi apropo de cărţi, n-am citit Tăcerea Mieilor, dar am văzut filmul şi mie mi-a cam plăcut. Acum m-am făcut curioasă de carte. În general, încerc să nu fac prea multe comparaţii între carte şi film, şi să le iau pe fiecare aşa cum sunt. Uite, spre exemplu, în cazul Perfume, Story of a Murderer, mi-au plăcut şi cartea şi filmul.

  • Lasă un răspuns

    Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

    WordPress.com Logo

    You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

    Twitter picture

    You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

    Facebook photo

    You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

    Google+ photo

    You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

    Connecting to %s

    Follow

    Get every new post delivered to your Inbox.

    Join 155 other followers

    %d bloggers like this: