Femeile, maşina şi zăpada

Azi era zi de ieşit la cafea, cu buna mea prietenuţă (mă gândesc dacă să spun cine e sau nu). Aşa că mă arunc într-o bluziţă şi o fustă cu niscai volănaşe, şi aşa dichisită ies din casă. Ajung la duduie, care mă aşteaptă în pijamale, deşi am avertizat-o de pe drum că multă vreme n-avem la dispoziţie. Şi până ne mai iubim noi verbal, până mai aleargă ea prin casă, ţipând “cine-mi dă şi mie un maieu?”, trece timpul.

Îi propun frumos să o luăm uşor la pas până-n Unirii, având în vedere că nu-i la capătul lumii, ci la doar 20 de minute. Dar n-am cu cine să mă înţeleg, ea propunând să mergem cu “popândăul” (mă scuzi, dragă, nu mai ţin minte exact cum ţi-ai botezat maşina), că şi aşa i s-a făcut dor de el. Strâmb din nas, însă merg pe mâna ei.

Coborâm în spatele blocului, unde era parcată maşina, flancată din trei părţi şi jumătate de nămeţi. Ne suim în ea, şi ieşim din garajul improvizat. Şi după câteva manevre complet neinspirate, menite să ne scoată la drum curat, rămânem împotmobile împotmolite, eu, ea şi maşina.

Mă dau jos şi inspectez situaţia. Calculez eu că roata din spate dreapta ar fi problema, şi ne punem pe împins. Nimic. Ne mai învârtim ca muştele în jurul maşinii câteva minute, râcâim cu o cutiuţă rătăcită zăpada de la roţi, şi mai încercăm o dată. Iar nimic. Ba mai rău, constat cu ochiul liber şi parpalacul stropit, că roata din faţă stânga dă în gol. Îmi vine mie ideea genială să proptesc cutiuţa la roată, cu gândul că acum sigur o luăm din loc. Tot acolo am rămas.

Într-un târziu, se gândeşte ea să caute prin garajul lu’ ta’su niscai unelte, aşa că se îndreaptă într-acolo. După un timp, zăresc un tip care se îndreaptă spre noi.

- V-am văzut de la geam că vă tot chinuiţi, aşa că am zis să vă dau o mână de ajutor.

Între timp apare şi a mea… cu o lopată din lemn pentru zăpadă şi o sanie. Mă uit lung la ea şi o întreb ce vrea să facă cu sania. Nu primesc un răspuns coerent. Se suie înapoi la volan, în timp ce băiatul îi dădea indicaţii şi împingea de maşină când dintr-o parte, când din cealaltă. Dar maşina nu vrea să plece.

Mai parlamentăm oţâră, întorcând problema pe toate părţile, şi într-un final ne luminăm. Înmânăm cheile băiatului, acesta se urcă la volan, intră în marşarier cu toată viteza şi o scoate imediat pe asfalt curat…

Mihai, meriţi o bere!

Posted by Dora Cascadora on februarie 21, 2012

http://forensicgirl.wordpress.com/2012/02/21/femeile-masina-si-zapada/