… grăieşte cu înţelepciune un proverb cunoscut. Luat ca atare, nu ştiu câţi oameni l-au definit ca un principiu sănătos de viaţă. Însă cu mici îmbunătăţiri adăugiri, mai mult ca sigur că numărul acestora creşte vertiginos. Prin urmare, nu lăsa pe mâine ce poţi face azi… lasă pe poimâine, că poate nu va mai fi nevoie.
Sau poate se îndură cineva de tine şi te scuteşte de nişte bătăi inutile de cap. Asta e versiunea mea. Versiune care nu mi s-a confirmat delocmai ales în ultimele zile, ba dimpotrivă. Orişicât am încercat eu să mă ascund după deget, să mă fac mică şi să trec neobservată, să mă camuflez încât nici mama să nu mă recunoască… tot în braţele mele s-a întors. Problema, zic.
Aşa se face că evitarea unui telefon vineri după-masă s-a transformat într-o nevoie stringentă în timpul week-end-ului. Într-atât m-a măcinat lucrul ăsta, încât mi-a acaparat toţi neuronii şi nici măcar în somn nu am avut linişte. Nici vorbă de vise plăcute, şi nici măcar de manipularea lor în caz că deviau de la drumul cel bun. Nu! The issue s-a transformat în motiv recurent. Şi poate n-ar fi asta aşa o mare tragedie dacă aş dormi 8 ore neîntoarsă; din păcate, somnul meu se aseamănă cu nişte calupuri publicitare – scurte, dese şi enervante!
Mâine însă voi lua problema în mâini şi inima în dinţi, şi voi duce la bun sfârşit misiunea cu pricina (gratificabilă probabil doar cu un friendly tap on the shoulder). Sper! (că va avea final fericit)
Cu alte cuvinte, dacă vineri aş fi făcut ce trebuia, moralul meu ar fi avut parte de o creştere de +10 puncte, week-end-ul meu ar fi fost mai liniştit, iar visele mele (cu care nu încetez să mă laud) infinit mai plăcute.
focdeganduri
/ martie 28, 2010well si eu tot am amanat unele chestii, dar tot a trebuit sa ma pun fata in fata cu ele! tare urat sentimentul!
Darael
/ martie 28, 2010Nu lasa pe maine…. e un slogan actual. In trecut nu exista si oamenii isi traiau clipa, bucurandu-se. Dar astazi avem acest “nu lasa pe maine…” care ne indeamna sa facem azi si treburile zilei de maine, cat mai mult, cat mai repede, cat mai….
OK.
Facem azi toate.
Dar cand traim ?
Da, noi cand mai avem timp de NOI ?
PS> Nu plange dupa vise…. sunt acolo si te asteapta (sa le manipulezi dupa dorinta :D ).
Smeagol Jr.
/ martie 28, 2010Nico, îmi semeni, e şi normal să faci aceleaşi năzbâtii! :))
Darael, mă refer la acele lucruri pe care, dacă le-ai face la timpul lor, ţi-ar aduce apoi un plus de timp de care să dispui cum pofteşti. :)
richie
/ martie 28, 2010Well, this is you.. doar n-ai lasat vreo impresie pana acum ca ai lua problema in mana dupa ce n-ai intors-o pe dos sau i-ai inspectat toate unghiurile in lungi nopti nedormite.
Smeagol Jr.
/ martie 28, 2010Richie… cred că ai scris prea repede. O_o
Pisica Roz
/ aprilie 11, 2010La mine chestia e deja intrată in obişnuinţă. Şi de fiecare dată problema se întoarce inevitabil vineri seara, ca să mă roadă milimetru cu milimetru tot weekendul. Uneori mă gândesc că atâta stres mă va consuma. Şi lucrul cel mai nasol e că nici n-ar trebui să mă stresez atât… Da nu prea pot…