A fi sau a nu fi fidel
Evenimentele precipitate la care am luat parte in ultimele zile m-au pus pe ganduri. Poate simplul fapt de a-ti place de cineva, de a avea un “crush”, sa constituie infidelitate? De curand am aflat ca da. Pana in momentul de fata, din punctul meu de vedere, infidelitate insemna un sarut si dincolo de el. Socotind dupa logica mea, da, au fost cazuri in care mi-am inselat prietenul de la momentul respectiv. Si, la randul meu, am fost inselata. Daca prima ipostaza m-a amuzat de cele mai multe ori, a doua in schimb mi-a adus multe lacrimi, multe intrebari si mai presus de toate incredere zdruncinata (cu repercursiuni pana in ziua de azi).
Ce inseamna de fapt fidelitatea? Conform dexonline, fidelitatea reprezinta “statornicie in convingeri, in sentimente, in atitudine etc.; devotament, credinta“. Conform lui Steinhardt, “a jura ceremonial sau launtric credinta unui om“. OK, astea sunt doar definitii. Dar in practica, unde este granita dintre fidelitate si infidelitate?
Revin la punctul meu de vedere. Sa spunem ca esti implicat(a) intr-o relatie (preferabil de lunga durata, pentru o mai mare profunzime a conceptului de fidelitate). Se intampla, la un moment X, sa “ti se puna pata” pe cineva, desi tu esti inca indragostit de actualul partener. Nu-l cunosti prea bine pe acel “cineva”, dar nici nu iti doresti neaparat asta. Mai trece o perioada de timp, si realizezi (sau asa ai impresia), ca “cineva” iti cam acapareaza gandurile. Si trec la pasul urmator: vrei sa afli mai multe despre el (sau ea). Si afli. Odata satisfacuta aceasta curiozitate, exista doua variante: fie inchei capitolul (ai aflat ce ai vrut), fie – daca “sentimentele” se adancesc – mai faci un pas. Iar acest pas de obicei poarta numele de flirt. Nimic neobisnuit pana aici. Flirtul este, pana la urma, ceva natural si, as adauga eu, instictiv. Nici aici n-ar fi o tragedie, daca totul ar ramane la stadiul de conversatie. A flirta iti intareste “selfesteem-ul”, nu? Te simti inca “in forma”, atragator, cuceritor si asa mai departe. Insa, in momentul in care tu si “cineva” ajungeti intr-o postura mai intima, se intampla “neprevazutul” si va sarutati, ei bine, din acel moment eu te consider infidel. Si sa nu mai vorbesc de sex.
In tot acest timp, aproape ca am exclus “cealalta parte”. Adica partenerul, hai sa-i spunem oficial. Aici voi lua in considerare informatia aflata in ultimele zile, desi initial nu am fost de acord cu ea, iar in plus, am sa incerc sa gasesc si o explicatie. A-ti place de altcineva, afara de partenerul oficial = infidelitate. De ce oare? Faptul ca esti interesat (si) de alta persoana reprezinta un semn ca relatia pe care o ai fie se afla intr-un punct critic, fie nu mai merge. Imi vine acum sa dau un citat din Biblie (unul din putinele pe care le stiu), care mi se pare relevant intr-o oarecare masura acestei situatii, “Nu puteti sluji Lui Dumnezeu si lui mamona” (Luca 16:13). Adica, presupunand ca iti doresti o relatie monogama, nu te poti rupe in doua, nu poti avea aceleasi sentimente pentru amandoi. Unul dintre ei, mai devreme sau mai tarziu, va avea de suferit. Ii vei acorda, probabil fara sa vrei, mai putina atentie si mai putin din timpul tau. Iar lucrul asta se simte. Si asa se nasc suspiciunile, care pot degenera…
Acum pune-te tu in locul partenerului. Mai precis, tu este cel/cea care brusc (sau gradual) beneficiaza de mai putina atentie. Ti se pare suspect, nu? Si constati dintr-o data ca parca nu va mai vedeti asa de des, iar calitatea momentelor petrecute impreuna fie ramane la fel, fie se degradeaza, dar in niciun caz nu se imbunatateste. Pana la urma, el/ea iti tradeaza increderea. Tradeaza relatia. Si incet-incet, dispare sentimentul de coeziune. Si nu trebuie neaparat sa aiba loc acel sarut, dar parca nimic nu mai e la fel. Exista chiar riscul ca tu sa treci pe locul doi. Si normal ca nimic nu mai e la fel, doar tu ai “decazut” din centrul universului sau.
Cam asa vad eu ca stau lucrurile. Desi inca nu sunt sigura unde se sfarseste fidelitatea si unde incepe infidelitatea.
Imi vine in minte acum melodia lui Gareth Gates, Anyone of Us (Stupid Mistakes). Oare fata chiar l-a inteles pana la urma?
Later edit: Mai aveam ceva in minte ce imi ridica semne de intrebare. Fanteziile se iau in considerare? Presupun ca oricine a avut sau are fantezii. Dar “uitatul” la fete/baieti pe site-urile de socializare (gen HI5)? Se pun aceste doua chestii pe lista cu potentiale “tehnici” de inselat?
Tags: atentie, fantezii, fidelitate, flirt, incredere, infidelitate, personal, relatie, sarut, sex
You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.
iunie 12, 2008 at 12:47 pm
pfff, asta e o discutie asa de luuunga. Un fel de cutia Pandorei si nu stiu daca intradevar vrei sa o deschizi :)
iunie 12, 2008 at 1:29 pm
Daca nu iasa de acolo balauri si alte creaturi terifiante, cred ca ma risc…
iunie 12, 2008 at 4:53 pm
bafta atunci, eu unu nu ma bag :D
iunie 12, 2008 at 6:13 pm
Your choice, curcubitatorule. Dar eu sunt curioasa ca o pisica. I need to know!!! :P
iunie 12, 2008 at 9:34 pm
Perfect de acord cu Curcubitator, curat de acord! Insa si Cutia Pandorei, d-asta a devenit legendară, aproape un mit, pentru ca s-a găsit cineva să o deschidă. Un curajos, pesemne. Nu voi fi îndeajuns de viteaz, însă e pe alocuri imposibil (chiar inuman!) să te ţii departe de aspectul ăsta…delicat, să-i zicem! Risc să dau cu bâta-n baltă şi să tensionez mai mult situaţia, dar voi dezbate aspectul…acasă! :)
iunie 12, 2008 at 10:21 pm
Daca ma intrebi pe mine, limita ar trebui pusa atunci cand incepi sa acorzi mai multa atentie si timp “ispitei”,decat partenerului actual. Uneori nu e necesar contactul fizic pentru ca partenerul sa se simta inselat. Ba chiar, un eventual sentiment pentru cel de-al treilea, doare mai mult decat o interactiune fizica, dar lipsita de urmari sentimentale.
iunie 12, 2008 at 11:09 pm
Atunci cand sunt in love cu adevarat, nu am ochi pentru altcineva. Oricat de interesant ar fi. Cand sunt intr-o relatie, dar “mi se pune pata pe altcineva” incep sa ma gandesc daca mai sunt indragostita de actualul. “Stabilitate in sentimente”, e un concept la care eu nu reusesc sa ader. Am incercat, dar stabilitate la mine nu exista. Ma gandesc totusi, ca de fapt nu exista la nicicare in lume. Poate doar daca devine “obsesie”.
Atunci cand deja ma gandesc la altul, cum ma gandeam la actualul, da, eu zic ca incepe infidelitatea.
iunie 15, 2008 at 11:23 pm
Dă-mi definiţia iubirii şi atunci voi putea trage linia dintre iubire şi obsesie. ;)
Mai mult: spune-mi, cîte tipuri de iubire există?
Fidelitatea îmi pare – acum, în secunda asta – ca un fel de dogmă: “crede şi nu cerceta”. Ai încredere în relaţia asta, acoperă-ţi ochii (ai minţii şi ai sufletului) şi rămîi în dulcea atmosferă a “ceea ce avem”. Poate nu trebuie să fie aşa. Poate trebuie să avem posibilitatea de a trăi diverse situaţii, de a fi provocaţi în fel şi chip, pentru a ne testa şi dovedi nouă înşine tăria sentimentelor şi a relaţiei în sine.
Provocări pot apărea oricînd. Oare sîntem capabili a le depăşi? Ce să facem: să ne ascundem capu-n nisip precum struţu’? Eu zic că nu. Trebuie să învăţăm să comunicăm. Prima şi cea mai mare greşeală într-o relaţie e lipsa (sau întreruperea) comunicării. Ea duce de obicei la distrugerea relaţiei, chiar dacă problemele sînt simple şi uşor de depăşit. În momentul în care n-ai informaţie, inventezi. Îţi imaginezi. “Crezi că”. Supoziţii, idei, gelozie, etc. – toate duc la un inevitabil sfîrşit.
Fidelitate… ce dracu-i asta? Cine-a inventat-o şi de ce? Lebedele, pinguinii şi mai cine, îşi aleg parteneri pe viaţă şi rămîn “statornici”? Restul lumii – şi aici mă refer la tot ce poate fi considerat vieţuitoare pe planeta Terra – au în gene doar perpetuarea speciei şi nu le prea pasă cu cine. De fapt, mai intervine şi selecţia naturală dar ne complicăm.
Ideea e… de ce vrem noi să fim neapărat altfel decît ne-a făcut natura? Fiindcă unii – morţii lor cine, cînd, cum şi de ce – au dat nişte legi cum că “aşa tre’ să fie”?! De cînd îşi arogă omul dreptul de a fi mai presus de natură, de… (cine mă cunoaşte o să mă înjure puţin, poate)… de Dumnezeu însuşi?
Acu’… cineva m-ar putea înţelege greşit. Mai există deviaţii de la regula naturii, iar eu aş putea să mă consider ca atare (Crinuţa ştie – 11 ani…) însă nu cred că cineva ar trebui să sufere din cauza unor constrîngeri artificial create. Părerea mea e că ar trebui să ne lărgim orizonturile şi să luptăm pentru dreptul de a ne alege viaţa aşa cum o considerăm noi de cuviinţă. Din păcate, asta nu se va întîmpla curînd… dacă se va întîmpla vreodată.
Fidelitate… Da, dacă aşa ţi-e scris în gene. Dacă nu… live your life, be free.
Nu tăia aripile îngerilor, căci îi vei transforma în demoni…
iunie 16, 2008 at 3:07 pm
pfuai, aici e poveste lunga, demna de tenebrele hermeneuticii, as zice eu :D sunt multe semne de “citit”. heidegger, where are you?
omul e infidel prin definitie. totul porneste chiar de la adam si eva – oare nu l’a inselat eva pe adam cu sarpele chiar de pe vremea cand nici macar nu exista alt barbat pe langa avram? deci am grait.
iunie 16, 2008 at 5:02 pm
@ lene: Auz’tu, Heidegger aia, nu e bere?! :D Te-aş completa otzără, cu permisiune bineînţeles, la fel de retoric şi biblic…şarpele ăla de care aminteşti, nu se târa şi înainte de Adam şi Eva?! ;) Numai preţuire!
iunie 16, 2008 at 5:03 pm
…voiam să scriu ceva si în chenar gri…!!!! :P
iunie 16, 2008 at 5:34 pm
Eu am ajuns la concluzia ca noi,oamenii,nu iubim o persoana anume ..ci chiar iubirea insasi. Cat despre fidelitate sau infidelitate..suntem oameni..si nu mergem tot timpu’ drept.
iunie 17, 2008 at 7:21 am
@moravudevest: heidegger, bergenbier, ce mi’e una, ce mi’e alta… si ce daca se tara sarpele de dinaintea lui adam si eva, faptele conteaza…